Institutul Francez din România organizează în intervalul 4-6 februarie 2022 un forum privind implicarea tinerilor români și francezi în Europa, sub genericul „Europa unei noi generații”.
În contextul în care Franța deține președinția Consiliului Uniunii Europene, această ediție a evenimentului se va axa pe chestiuni de voluntariat și inițiative de acest fel ale tinerilor români. Sesiunile de comunicări se vor ține în română și franceză și vor aborda chestiuni precum criza climatică, periclitarea biodiversității sau implicarea tinerilor în conferința privind viitorul Uniunii Europene. În cadrul atelierelor de lucru, experții vor detalia chestiuni privind managementul proiectelor și strângerea de fonduri de către organizațiile societății civile, participarea tinerilor la procesele decizionale naționale și europene, programe și surse de finanțare ale Uniunii Europene pentru tineri, radiouri comunitare studențești și diversitatea lingvistică în Europa. La finalul forumului, va fi lansat un apel la propuneri de proiecte în beneficiul organizațiilor societății civile, pentru promovarea inițiativelor ONG-urilor românești care reprezintă tinerii, pe teme de educație despre democrație și implicare civică, informare, comunicare și formare privind preocupările și politicile europene, dezvoltarea unei conștiințe ecologice, educație cu privire la accesul la informație și gândiree critică.
Evenimentul se va desfăura online, pe platforma Zoom, cu transmisie live Facebook, după următorul program: vineri – 18:00-19:30; sâmbătă – 10:30-18:00; duminică – 10:30-18:00. Publicul-țintă îl reprezintă tineri, voluntari, elevi, studenți, activișți cu vârsta de 15-30 de ani, ca și ONG-uri preocupate de chestiuni de tineret. Deschiderea evenimentului are loc vineri seara. Pentru sâmbătă și duminică sunt pregătite ateliere practice, menite să ușureze munca tinerilor, respectiv două runde de discuții cu tineri angajați într-o cauză, voluntari și alți oameni care schimbă lumea, din România și Franța (în română și franceză, cu traducere simultană).
Înscrierile pentru ateliere se fac la adresa https://bit.ly/MăÎnscriulaAteliere
Detalii despre înscriere și participare la forum sunt disponibile pe pagina de Facebook a evenimentului.
Anul curent a fost proclamat drept Anului European al Tineretului, iar Franța ocupă în prezent fotoliul Președinției Consiliului Uniunii Europene.