Fundația Comunitară Oradea, susținută de Russmedia, a lansat în luna octombrie 2021 programul Plantropolis, adresat învățătorilor și educatorilor, cărora le oferă finanțare pentru amenajarea de mini-grădini urbane în perimetrul instituțiilor în care activează. În 19 ianuarie a.c. au fost anunțați câștigătorii acestor finanțări, pe care vi-i prezentăm în serial.
Proiectul intitulat Nimic nu se pierde, Nimic nu se câștigă, Totul se transformă este inițiat de Fundația Culturală de pe lângă Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai din Oradea.
Genul proxim al acestuia ar fi mini-agricultura, realizată în baza folosirii de compost, generând ca produse finale alimente de consum. La rândul lor, acestea generează alt compost, iar la modul ideal, se generează un perpetuum mobile sui generis, bazat pe circuitul de produs.
Publicul-țintă al acestei întreprinderi îl constituie copii din ciclul primar, provenind din mai multe școli, alături de preșcolari aflați încă la pupitrele grădiniței, iar demersul va acoperi intervalul 12 ianuarie – 31 august 2022. Acești copii ar urma să conștientizeze de la vârste fragede noțiuni esențiale de ecologie – reciclare, refolosire, reziduuri minime, pe lângă dezvoltarea gustului pentru lectură, sub umbrela bibliotecii.
Fiecărei școală sau grădiniță va edifica o mini-grădină, în care va desfășura activități cum ar fi alternarea de straturi pământ / compost, însămânțare în răsaduri, replantare în grădină, întreținere prin plivire, săpare, udare, cultivare la final de sezon. În paralel, vor avea loc întâlniri cu reprezentanți ai instituțiilor partenere (Biblioteca, GNM, RER etc.).
Echipa de implementare a proiectului va număra circa 10-12 persoane, o parte fiind personal administrativ.
Estimările autorilor au în vedere suma de 4.900 lei ca fiind necesară pentru a acoperi necesitățile implementării acestui proiect ecologic pentru copii, integrând concepte ca responsabilitate, reciclare, refolosire, lectură, educație.
Mulțumim doamnei ing. Claudia Pop de la Secția de Copii a Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai, pentru informațiile în baza cărora s-a realizat această prezentare.
Sursă foto: fototeca Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai