Voleiul masculin și cel feminin vor fi vedetele acestui sfârșit de săptămână la Ștei.
În Sala Sportivă a Colegiului Național Avram Iancu din localitate sunt programate mai multe întâlniri, în cadrul Campionatului Național Divizia Speranțe Masculin, Seria D, meciuri desfășurate sub egida Federației Române de Volei. Echipa din Ștei, antrenată de prof. Sebastian Indrei, vine ca favorită, fiind lider al seriei (18 puncte din șase meciuri). Programul de sâmbătă, 12 februarie, este următorul: ora 10:00, Ștei – Ocna Mureș; ora 12:00, Blaj – Caransebeș; ora 16, Blaj – Ocna Mureș, ora 18:00, Ștei – Caransebeș. Program duminică, 13 februarie: ora 10:00, Ocna Mureș – Caransebeș, ora 12:00, Ștei – Blaj.
Din Divizia Speranțe Masculin, Seria D mai fac parte echipele CSȘ Blaj, CSȘ Caransebeș, CS Ocna Mureș, LPS Bistrița.
Duminică, de la ora 14: 00, se vor confrunta CSȘ Avram Iancu Ștei – CSȘ Lugoj, în cadrul Campionatului Național Divizia Juniori Feminin, Seria E. Echipa din Ștei, antrenată de prof. Răzvan Fărcanea, se va lupta pentru ocuparea locului trei, care îi asigură accederea în turneul semifinal.
Sursă foto: arhiva personală Sebastian Indrei