Curs online: Abordarea medicală a dezvoltării scrisului de mână la copii

Andreea Grigore va susține sâmbătă, 17 iunie, între orele 10:00 și 18:00, un seminar online pe platforma Zoom, de instruire a părinților și educatorilor interesați de inculcarea și dezvoltarea abilităților de scriere de mână la copii.

Participanții la acest curs vor face cunoștință cu abordarea medicală de adresare a dezvoltării scrisului (bottom up) vs. abordarea educațională (top down). Este o perspectivă unică, fiind abordate premisele și achizițiile necesare pentru scriere vs. aspectele mecanice ale scrisului.

Trainerul cursului, Andreea Grigore, este terapeut ocupațional senior cu pregătire și experiență profesională internațională, în sistemul educațional și de sănătate din Irlanda și Marea Britanie.

Sesiunea se adresează terapeuților, părinților, profesorilor din din învățământul special, educatorilor și învățătorilor, tuturor persoanelor care se implică în creșterea copiilor, respectiv în dezvoltarea abilităților acestora de a scrie.

Cursul va fi structurat într-un mod educativ și interactiv, astfel încât participanții să poată înțelege mai bine cum să îi sprijine pe copii în dezvoltarea abilităților de scriere și să îi susțină în mod eficient în practica lor de zi cu zi. Vor fi explorate și tehnici pentru copiii cu nevoi speciale și se vor oferi sfaturi practice pentru participanți.

Participanții se vor familiariza cu mai multe arii de interes:

  • etapele dezvoltării scrisului
  • abilitățile necesare pentru ca un copil să poată ajunge să scrie;
  • modul în care scrisul de mână poate influența dezvoltarea copiilor;
  • cum să adaptezi metodele scrierii de mână pentru copiii cu nevoi speciale;
  • tipurile de dificultăți legate de scrisul de mână;
  • metodele de evaluare a scrisului / abilităților de scriere.

Participanții la curs vor primi la final un pachet cu aspectele cele mai importante surprinse în cadrul cursului și materiale pentru exerciții practice.

Înscrieri AICI.

Sursă portret Andreea Grigore: centrul-aspera.ro

Leave a comment