Universitatea din Oradea va găzdui, în zilele de 16 și 18 iunie 2023, cea de a XV-a ediție a Simpozionului internațional de istorie financiar-bancară.
Inițiatorul și principalul organizator al aceste manifestări științifice, prof. univ. dr. emerit Mihai Drecin, spune că, după această ediție, va preda ștafeta organizării manifestării științifice de care se ocupă de 32 de ani încoace. „Organizarea simpozionului nostru o predau, cu bună știință și mulțumire, unei echipe tinere de colegi istorici. De altfel, lect. univ. dr. Cosmin Patca, dr. Emilia Gale-Ghidia și drd. Mircea Matei, foști studenți și masteranzi de-ai mei, au contribuit și la organizarea acestei sesiuni științifice. Le mulțumesc lor și colegilor Sorin Șipoș și Gabriel Moisa, care mi i-au recomandat și repartizat să se ocupe, în continuare, de evenimentul științific în discuție, considerat un brand al istoricilor și economiștilor orădeni, în fond a Universității din Oradea”.
Ceremonia de deschidere a Simpozionului internațional de istorie financiar-bancară și lucrările în plen se vor desfășura în prima zi, între orele 9:00 – 13:00, în Aula Magna a universității.
La evenimentul științific vor participa cu lucrări, printre alții: dr. Iosif Marin Balog, de la Institutul de Istorie „George Barițiu” – Cluj-Napoca, moderatorul simpozionului, prof. univ. dr. Giancarlo Falco – Universitatea din Pisa, Italia, prof. univ. dr. Ion Eremia – Universitatea de Stat din Chișinău, Republica Moldova, conf. univ. dr. Liliana Rotaru – Universitatea de Stat din Chișinău, Republica Moldova, dr. Nataša Henig Miščič – Ljubljana, Slovacia, prof. univ. dr. Nagy Mariann – Budapesta, Ungaria, prof. emerit dr. Manuel E. Prieto Mendez – La Mancha, Spania și conf. univ. dr. Hossein Navidinia, Birjand, Iran, precum și alți numeroși
de specialiști din țara noastră.

Free stock picture