Orice poveste are un început și un sfârșit. Povestea clasei noastre se pare că s-a sfârșit. Activitatea festivă a Clasei Delfinilor, clasa a IV-a C, a adus în fața celor prezenți rodul muncii depuse de fiecare în parte și de toți împreună pe parcursul ciclului primar de școală.

Cu emoții de bucurie, elevii și-au luat rămas bun de la primii cinci ani de școală, prezentând un frumos program artistic celor prezenți (poezii, scenete, cântece). Nu au lipsit surprizele pregătite de către doamna învățătoare, dar și de către părinți. Ne-am despărțit cu iubire, recunoștință și nădejde în mai bine. Tot ce am realizat împreună cu siguranță va fi temelia pe care se va clădi etapa următoare!

Nu bine a început vacanța pentru elevii mei (știu că povestea noastră a ajuns la final, deși a lor, fiecare în parte, continuă), că pe mine m- a cuprins un sentiment de nostalgie, după tot ce am trăit și realizat pentru ei și cu ei, zi de zi in timpul celor cinci ani petrecuți împreună. Așa am făcut la fiecare final de an școlar, am revăzut postări cu poze, filmulețe ce surprind activitățile școlare, extrașcolare, lecțiile făcute, munca elevilor, produsele efortului depus, provocările sugerate, reușitele obținute sau obstacolele întâlnite etc., dar când e final de generație, parcă e totuși altfel.

Din zecile de mii de momente unice, cel care m-a impresionat mult și pe mine pentru reacția elevilor și „liniștea” mea ca dascăl a fost cel care a pornit de la o remarcă / întrebare pe care am auzit-o destul de des:

Cu cine ține Doamna?

De partea cui e?

Pe cine iubește mai mult?

Astfel, nu departe de finalul anului școlar, am adus o cutie sub forma de inimă pe catedră și i-am invitat pe rând, pe fiecare să vină, să o deschidă, să se uite în ea, să nu spună absolut nimic… Și așa au trecut unul câte unul să descopere cutia magică (la noi totul a fost magic) și singuri au făcut cunoștință cu cel / cea pe care Doamna îl apreciază, înțelege, ascultă, ajută, îl iubește. Fluturașii-oglindă ne-au ajutat să dezlegăm misterul. Și nu a fost la întâmplare alegerea fluturașilor ca ajutoare în acest joc-argumentativ, ci asemeni lor, am vrut să subliniez că fiecare dintre noi are unicitatea sa, frumusețea sa, puterea sa și își ia zborul doar atunci când e pregătit.

„Brainstorming-ul este o tehnică de creativitate în grup, menită să genereze un număr mare de idei, pentru soluționarea unei probleme. Această tehnică a fost propusă de către Alex F. Osborn, care a dezvoltat principiile metodei în cartea sa, Applied Imagination (1953)”, potrivit Wikipedia. Brainstorming-ul (asaltul de idei, furtună în creier) este una dintre cele mai răspândite tehnici pentru stimularea creativității. Este folosită atât cu elevii în școli, cât și cu adulții în diverse companii. Brainstorming înseamnă formularea a cât mai multor idei pentru a găsi un răspuns la o situație enunțată.

Oricât de imposibile ar părea soluțiile, principiul pe care se merge cu această metodă este Cantitatea genereaza calitatea. Astfel, pentru a ajunge la idei viabile și inedite, este necesară o productivitate creativă cât mai mare. În brainstorming, accentul este pus pe gândirea liberă. În grupul unde se folosește această metodă, nu există idei greșite. Nimeni nu are voie să facă observații negative, oricât de neobișnuite ar fi ideile. Se discută liber și spontan, pe o temă dată. Ideile pot fi combinate sau îmbunătățite, însă fără referiri critice.

P.S. Clasa Delfinilor a îndrăgit 100% această metodă, drept dovadă că a apelat la ea ori de câte ori s-a pretat și cu siguranță a contribuit la dezvoltarea exprimării libere și la cultivarea creativității.

Pe parcursul ciclului primar, cu cea mai proaspătă generație, Clasa Delfinilor, au existat momente unice (Wow!, după cum chiar elevii au menționat) pentru mine ca dascăl, pentru elevi, pentru cei care au pășit pragul clasei noastre. Aceste momente, consider că au constituit sarea și piperul activității de la clasă. Fie că au adus bucuria și mulțumirea momentului în sine sau a rezultatului obținut sau pur și simplu a strategiilor didactice abordate, întotdeauna au avut un impact pozitiv pe care l-am observat nu neapărat la timpul respectiv (deși pozele sunt elocvente de cele mai multe ori), ci mai târziu, când a fost trecut prin filtrul personal al celor mai mulți elevi, când învățarea s-a produs și a fost vizibilă, când beneficiarii direcți au crescut, au evoluat, s-au exprimat liber.

Din cufărul încărcat cu amintiri, am ales câteva poze sugestive care transmit adevărate mesaje dincolo de formă și culoare.

Inspirație de la școlile din afară sau nu, eu așa am simțit că e normal ca atunci când elevul intră în sala de clasă (unde-și petrece patru sau chiar opt ore pe zi) să fie întâmpinat de un mesaj vizual plăcut, optimist care să- i asigure starea de bine și apartenența la grupul din care face parte. De cele mai multe ori decorul de pe ușa clasei a fost rezultatul muncii în echipă. Au lucrat fiecare individual, apoi s-a unit totul formând un întreg. Ar fi multe exemplificările, doar că au dispărut pozele. Ne amintim cu drag de fiecare în parte, de bucuria creată în sufletul nostru și de multe alte momente trăite dincolo de acestea.

Tot uitându-mă în cufărul amintirilor generaţiei de elevi (cu muuulte fotografii) ce abia şi-a luat rămas-bun de la primii cinci ani de şcoală, de la ciclul primar, am dat de ceva ce am considerat şi consider în continuare ca făcând nu numai parte din rutina săptămânală a colectivului nostru, ci având şi multe atuuri în planificarea, organizarea şi evaluarea activităţii zilnice la clasă. Newsletter-ul unei săptămâni cuprindea de obicei: titlul lecțiilor la fiecare disciplină, câteva aspecte importante de care trebuia să ținem cont, noutățile săptămânii, un citat sugestiv ce ne doream a fi motto-ul clasei, câteva elemente simbol care să ne atragă atenţia asupra principalelor subiecte / teme abordate etc.

Utilizând acest procedeu: mi-am format mie, personal, o autodisciplină în munca de la catedră, dar totodată şi elevilor mei, care au preluat acest obicei în activitatea lor zilnică, și am păstrat o legătură permanentă cu părinții elevilor mei, aducându-le la cunoștință ce urmează să facem zi de zi.

Fiecare zi s-a vrut a fi unică, una care să aibă ceva aparte, nu numai informaţii / cunoştinţe noi, ci şi ceva atractiv, plăcut, util pentru viaţă, pentru viitor. Fie că era cu ocazia unui eveniment (zi internaţională, început sau final de semestru / modul, fie era revenirea după zile libere, fie era o sărbătoare națională / religioasă etc.) sau pur și simplu ceva spontan, dar întotdeauna cu multă dragoste pentru actul educativ, pentru copii, pentru starea de bine la clasa noastră, surprizele au fost întodeauna acasă la ele, cred că au fost punctul nostru forte.

Cu precădere, propriul exemplu dat pentru a pune început bun călătoriei noastre zilnice spre tainele învățăturiii a fost lecția pe care au primit-o, au acceptat-o și au învățat- o elevii. Mulțumirea și bucuria mea ca dascăl e nelimitată când fără a cere, a spune, din proprie inițiativă, elevii înșiși ajung să aducă / să facă și ei surprize fel de fel pentru a ne face ziua mai bună, învățarea mai plăcută, pentru familia clasei noastre. Dacă suntem dispuși să oferim din puținul nostru și celor din jur, cu siguranță vom deveni mai bogați sufletește și mai fericiți!

Este prima săptămână din vacanța de vară a clasei a IV a C, dar nu încă și a mea ca învățătoare. E un sentiment aparte pe care-l trăiesc (și poate unii înțeleg sau poate nu) izvorât din nostalgie, bucurie și iubire. Ca la fiecare început de vacanță de vară, stau cu gândurile mele (acum în pauza pe care o iau de la întocmit de fel și fel de rapoarte, de la pregătirea din sesiune, de la amenajarea sălii de clasă pentru la toamnă și multe alte activități gospodărești) și răsfoiesc postările de pe grupul clasei, folderele cu poze și filmulețe surprinse pe parcursul timpului și îmi amintesc, sortez, analizez, sintetizez, concluzionez ceea ce cred că a fost un bun exemplu și totodată de folos.

Astfel, am scris despre produsele muncii elevilor mei, despre surprizele plăcute de la clasă, despre metode abordate, despre joc, despre momentele deosebite, deoarece îmi place să cred – deși există, cu siguranță, loc de mai bine – că povestea colectivului nostru a fost una minunată.

Singură nu puteam să o creez, e clar. De aceea fără copiii clasei care m-au motivat, energizat în permanență, fără părinții și bunicii care m-au înțeles și m-au sprijinit mereu, fără colegii mei profesori / formatori care m-au inspirat în permanență, fără conducerea școlii care mi-a arătat încredere în ceea ce fac și mi-a fost alături și nu în ultimul rând fără ajutorul necontenit al familiei mele, nu puteam să fac nimic.

Sunt recunoscătoare tuturor!

Din septembrie această generație va merge în etapa școlară următoare unde își vor demonstra lor, în primul rând că nimic nu a fost zadar, iar eu voi da start unei noi povești. Până atunci să ducem la bun sfârșit proiectele ce sunt în derulare și să ne bucurăm alături de cei dragi de fiecare zi de vară, încărcându-ne bateriile pentru viitorul an școlar!

prof. înv. primar MONICA TOADER,

Școala Gimnazială Avram Iancu

Sursă imagini: fototeca personală Monica Toader