Doi ani de școală într-unul singur

Elevii cu rezultate foarte bune la învățătură vor putea parcurge două ani de studii într-un singur an, cu condiția să îndeplinească anumite criterii specifice. Metodologia urmează să fie aprobată printr-un ordin al ministrului Educației, care va fi emis cel târziu până la 3 mai 2024. 

Măsura își propune să răspundă nevoilor și potențialului elevilor talentați și motivați, oferindu-le o cale de a avansa învățământul mai rapid și de a-și dezvolta abilitățile intensiv. Aceștia vor trebui să demonstreze un nivel înalt de performanță academică și să atingă anumite obiective educaționale într-un timp mai scurt decât norma standard. Elevii vor fi supuși unor evaluări și testări suplimentare pentru a demonstra că sunt pregătiți să facă față rigorilor academice și cerințelor accelerate ale acestui program.

Potrivit noii legislații, a fost stabilită înființarea unui organism denumit Centrul Național pentru Excelență, sub autoritatea Ministerului Educației, având următoarele atribuții: elaborarea strategiilor de identificare şi de selecţie a elevilor capabili de excelență, în vederea constituirii unor grupe de performanţă pe discipline, arii curriculare sau domenii ştiinţifice, artistice şi tehnice; iniţierea acţiunilor de identificare şi promovare a elevilor capabili de excelență; asigurarea constituirii, funcționării şi pregătirii grupelor de excelenţă; elaborarea şi asigurarea implementării unor programe de parteneriat cu diverse instituţii din ţară şi străinătate, cu organizaţii neguvernamentale, cu comunitatea locală, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor şi resurselor necesare educării diferenţiate a elevilor capabili de excelență; dezvoltarea programelor proprii de cercetare didactică şi organizarea conferinţelor care au ca temă activităţile specifice centrului de excelenţă; organizarea taberelor naţionale de pregătire a elevilor capabili de excelență, pe discipline; organizarea activității de pregătire a loturilor olimpice naționale, judeţene și ale municipiului Bucureşti. 

Sursă imagine: fototeca personală Andrei Oros, șef de promoție (2023) la specializarea Inginerie Economică în Domeniul Mecanic din cadrul Universității din Oradea

Leave a comment