Prietenii SchoolBit au putut aflat despre participarea unei studente orădene de excepție la Congresul Uniunii Internaționale a Arhitecților și la programul Student Academy, la Copenhaga. Nagy Bernadett Erika, care a câștigat în primăvara acestui an etapa pe țară a concursului internațional de arhitectură organizat de Academia Regală de Arhitectură din Danemarca, ne-a oferit în exclusivitate un material legat de contribuția sa la acest eveniment, axat pe designul universal și proiectarea unei societăți integratoare.
Societatea în general creează spații pentru oameni așa-zis normali. Asigurarea accesibilității pentru oamenii cu dizabilități este o provocare de fiecare dată când proiectăm un spațiu. Oamenii de obicei consideră că este un efort depus care nu se justifică sau care este chiar inutil.
Din păcate, doar atunci ne dăm seama că am greșit la proiectare când, întâlnim cazuri reale. Un exemplu ar fi când o persoană în cărucior încearcă să apese butonul unui lift dintr-un mall, iar butonul se află la o înălțime de neatins pentru el. Pe lângă faptul că suferă de dureri, nici nu poate apăsa butonul care era proiectat după un anumit standard.
Nu-i întrebăm pe acești oameni ce simt și nici de ce au nevoie ca să le ușurăm viața și îi tratăm cu indiferență.
Săptămâna petrecută la Student Academy ne-a arătat cât de important este să înțelegem corpurile diferite. Mi-a schimbat perspectiva, punându-mi întrebarea cum să proiectăm o încăpere sau clădire care să satisfacă nevoile tuturor. Bineînțeles, fiecare student a avut răspuns diferit la această întrebare, datorită faptului că proveneam din țări diferite.
Grupa mea era alcătuită din cinci studente din diferite părți ale lumii – Camerun, Australia, Kazakhstan și Norvegia. Datorită faptului că provenim din medii diferite, în primele zile am avut multe confruntări legate de conceptul nostru, dar într-un final am rezolvat problema . Am realizat un proiect deosebit, prin care am putut ajuta alți oameni care se simt singuri sau cred că nu-i înțeleg nimeni. Simplul fapt că eram diferiți și ne-am împărtășit gândurile noastre cu ceilalți ne-a oferit posibilitatea de a înțelege situația existentă din țara fiecărui student.







Ca rezultat al discuțiilor noastre, a luat naștere un concept bazat pe faptul că, deși corpurile noastre sunt diferite, putem da drumul sentimentelor noastre, datorită faptului că avem același valori.
În timp ce colegii noștri din alte grupe au creat lucruri fizice, noi am vrut să creăm o experiență virtuală. Am considerat că oamenii în general sunt mai deschiși dacă comunică pe Internet, astfel am decis să creăm un website unde fiecare persoană poate să-și exprime propriul sentiment, fără să se simtă diferit.
Cu website-ul pe care l-am creat am făcut un sondaj de opinie legat de ce înseamnă diversitate. Persoanele prezente la Congresul Mondial al Arhitecților din Copenhaga au putut să răspundă la câte o întrebare. Un exemplu: How the society lets you down?
Răspunsurile au fost vizibile, transmise pe un ecran amplasat la standul Student Academy.
Aceste răspunsuri puteau fi citite și de orice persoană interesată, conștientizând diversitățile existente a experiențelor oamenilor și a barierelor cu care fiecare individ se confruntă zi de zi.
NAGY BERNADETT ERIKA
Sursă imagini: fototeca personală Nagy Bernadett Erika