Violența în școli la judecata publicului. Ministerul Educației așteaptă propuneri și sugestii

În vederea consultării publice, Ministerul Educaţiei a publicat procedura privind managementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor / preșcolarilor / elevilor și personalului școlii, precum și al altor situații corelate, în mediul școlar și a suspiciunii de violență asupra copiilor în afara mediului școlar (proiectul atașat urmează a fi aprobat prin ordin de ministru). 

Documentul elucidează, de pildă, ce înseamnă cazuri ușoare de violență între elevi, săvârșite în spațiul școlar. Este vorba de situații cu frecvență redusă, cazuri care se repetă de cel mult trei ori pe lună și au consecințe reduse asupra victimei. Cazurile în care este afectată integritatea sau sănătatea (sunt necesare servicii medicale) victimei, există abuz psihologic (constatat de psiholog) și altele similare sunt încadrate ca forme grave de violență.

Dacă au frecvență scăzută, intensitate scăzută și consecințe minore, se consideră forme ușoare de violență între copii abuzul fizic (atingerea nedorită fără conotație sexuală, scuiparea, îmbrâncirea, trântirea,
aruncarea cu obiecte etc.), abuzul emoțional (ton ridicat cu intenție, tachinare, ironii, insulte, înjurături, poreclire, intimidare etc.).

Se consideră forme grave de violență între copii următoarele: forme de abuz fizic care constituie infracțiuni precum vătămarea corporală, vătămarea corporală din culpă, lovirea sau alte violențe, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, uciderea din culpă, omorul, omorul calificat; alte forme de abuz fizic (automutilarea, lovirea, aruncarea cu obiecte, imobilizarea copilului); forme de abuz psihologic, care constituie infracțiuni (instigarea la violență, incitarea la ură și discriminare, amenințarea, șantajul, hărțuirea, lipsirea de libertare în mod ilegal, determinarea sau înlesnirea sinuciderii); alte forme de abuz psihologic (bullying-ul și cyberbullying-ul, semnele obscene, injuriile şi jignirile, calomnia, terorizarea); forme de abuz sexual, care constituie infracțiuni (agresiunea sexuală, actul sexual cu un minor, violul, coruperea sexuală, racolarea minorilor în scopuri sexuale, exploatarea sexuală, pornografia infantilă, molestarea sexuală verbală (expunerea copilului la injurii sau limbaj cu conotație sexuală, sexting-ul, sexualizarea); traficul de minori.

Puteți parcurge mai jos documentul ministerului, supus dezbaterii publice.

Propunerile și sugestiile cu privire la proiectul supus consultării publice pot fi trimise până la sfârșitul lunii iulie pe adresa de e-mail dezbateripublice@edu.gov.ro.

Free stock picture

Leave a comment