Cu precauție

Jurnalul digital al CCD Bihor mediatizează un comunicat de presă conținând poziția Federației Naționale a Părinților cu privire la un proiect de ordonanță de urgență aflat pe agenda Guvernului, text din care spicuim în continuare.

Federația Națională a Părinților urmărește cu preocupare măsurile propuse de Guvernul României în Proiectul Ordonanței de Urgență privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, descentralizarea serviciilor publice, disciplină economico-financiară, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, prin care inspectoratele școlare județene ar urma să treacă în subordinea autorităților publice județene.

FNP consideră că aceste măsuri riscă să afecteze funcționarea sistemului de învățământ și implementarea reformelor prevăzute în Legea învățământului preuniversitar: „Modificarea modului de coordonare și de organizare a inspectoratelor școlare județene chiar înainte de intrarea în vigoare a Legii 198/2023 (prin care a fost dispusă reorganizarea actualelor inspectorate școlare județene în direcții județene de învățământ preuniversitar) va bulversa întreg sistemul de învățământ”.

Legea învățământului preuniversitar are la bază principii precum asigurarea echității și egalității de șanse, nediscriminarea, incluziunea, calitatea actului educațional. Resursele financiare și potențialul de dezvoltare la nivel local sunt inegale, existând decalaje mari între județe. Astfel, există un risc foarte mare ca unele autorități publice județe să nu aibă capacitatea de a susține activitatea direcțiilor județene de învățământ, afectând în mod direct calitatea învățământului pentru copiii noștri.

Federația Națională a Părinților solicită Guvernului precauție în luarea deciziilor privind descentralizarea serviciilor publice, pentru ca acestea să nu producă efecte negative asupra sistemului de învățământ. Copiii trebuie să beneficieze de un act educațional de calitate, respectând principiul egalității de șanse, apreciază FNP.

Comunicatul este semnat de dl Iulian Cristache, președintele FNP.

Sursă portret Iulian Cristache: fototeca personală

Leave a comment