Între 26 și 29 iulie 2023, câțiva profesori universitari orădeni au participat la evenimentele prilejuite de Săptămâna cercetătorilor, la Universitatea din Angers, parte a proiectului EU GREEN: prof. univ. dr. Vesselenyi Tiberiu – Joint Research Comission, conf. univ. dr. Ioan Marius Drugaș, dr. Dan Noje – Birou Proiecte Programe CDI, cercetător dr. Tomina Gabriela Săveanu, as. univ. dr. Lumința Fritea.
„La întâlnirile care s-au desfășurat în universitatea franceză s-a prezentat stadiul de realizare al activităților de cercetare la nivelul partenerilor și strategia de cercetare. S-a lucrat, în ateliere și ședințe de lucru, pe echipe. Membrii delegației Universității din Oradea au fost implicați în întâlnirile de lucru din domeniile Sănătate și bunăstare, Inginerie și tehnologie, pentru dezvoltare sustenabilă și Științele educației, pentru dezvoltare sustenabilă”, spune prof. univ. dr. Sanda Filip, prorector al Universității din Oradea, coordonator al pachetului de lucru dedicat cercetării din programul EU GREEN.
Universitarii orădeni au participat și la ateliere de lucru pentru finanțările europene dedicate cercetării de excelență: apeluri pentru acțiuni Marie-Slodowska Curie; construirea unei rețele de doctorat și găzduirea unui bursier post-doctorat din universitățile partenere EU GREEN, schimburi de personal, Programul Interreg; descriere și exemple de proiecte finanțate în cadrul universităților, prezentarea generală a programului european de cercetare Orizont Europa, apelul de propunere pentru Parteneriatul de cooperare de la Erasmus+ și Erasmus Mundus, rolul pachetelor de lucru EU GREEN dedicate cercetării în proiectarea programelor de studii și implementarea educației bazate pe cercetare; Blended Intensive Programs – Cum pot dezvolta un BIP în clusterul meu?; pachetul de comunicare Cum implic parteneri externi în proiectele mele de cercetare, în cluster / colaborare?; competențe transversale: formare doctorală pentru dezvoltarea abilităților de modelare și analiză pentru abordarea țintelor de dezvoltare sustenabilă.

„S-au stabilit și detalii cu privire la proiectele de cercetare ce urmează să fie elaborate în parteneriat în cadrul consorțiului EU GREEN”, a precizat prof. Filip.