„Nepotrivire orizontală a competențelor”

Potrivit unui studiu realizat de Eurostat, România se află pe ultimul loc la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește armonizarea studiilor din ciclul școlar, universitar și post-universitar cu locul de muncă pe care tinerii îl urmează. Altfel spus, tinerii fac o facultate, dar se angajează în cu totul alt domeniu.

Este vorba de mai mult de o treime dintre absolvenți, care nu reușesc să activeze în domeniul în care s-au pregătit profesional. Acest segment este descris în statistici ca fiind persoane cu nepotrivire orizontală a competențelor.

„36,6 % dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 și 34 de ani care au absolvit cel puțin învățământul secundar superior ocupau un loc de muncă în alt domeniul decât cel corespunzători studiilor și 16,6 % dintre lucrătorii care au obținut o calificare în urma absolvirii unei forme de învățământ superior ocupau un loc de muncă care nu necesita acest nivel de calificare”, se arată în studiul Eurostat.

Țările europene în care cei mai mulți oameni lucrează în domeniul în care s-au specializat în timpul facultății sunt, în ordine crescătoare, Germania, Elveția și Islanda.

Fenomenul s-a amplificat continuu în ultimii cinci ani în țara noastră și generează dezechilibre pe piața muncii.

Free stock picture

Leave a comment