Ziua Națională a comemorării Holocaustului în România a fost marcată în 9-10 octombrie, în cadrul Proiectului „În amintirea timpului trecut” implicând actualii și viitorii parteneri ai Institutului Toli din SUA, precum ISJBH, Muzeul Țării Crișurilor, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”, licee și școli.
Muzica fiind parte integrantă a vieții evreilor, în calitate de profesor de educație muzicală care la orele de istoria muzicii predau și despre muzica evreilor, amintind de Psalmii lui David, am răspuns cu plăcere invitației de a susține activitatea care să puncteze dreptul la muzică de calitate a fiecărei persoane.
De multe ori, prin muzică simțim că putem exprima ceea ce poate nu am avea altfel curajul să o spunem și astfel, când am fi nedreptățiți sau am trece prin dezamăgiri, tristeți, ne poate veni alinarea, prin muzică. Câteodată, când din neascultare, poporul evreu a simțit cum Dumnezeu și-a luat mâna ocrotitoare de pe ei și a îngăduit să se trezească cu dușmani la graniță, dacă s-au smerit și au cerut ajutor divin, au putut păși cântând în fața inamicului, făcându-se martori minunii cum a fost pusă pe fugă oastea cea numeroasă a străinilor, fără altă armă, decât cântecul.
Elevii mei de la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” clasa a VI-a, diriginte prof. Ghiurcuța Livia, și cei de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” clasa a VIII-a B, diriginte prof. Joldoș Crina, au comemorat într-un mod interdisciplinar, astfel încât, după ce au participat la sesiunile de comunicare, au realizat benzile desenate purtând titlul „Băiatul în pijama cu dungi” surprinzând scene din lagăr, focusând pe secvențe din viața a unui personaj fictiv cu numele Iosif, pe care l-au reprezentat în fiecare ipostază înconjurat de muzică. Făcând analogie cu personajul biblic evreu Iosif care a primit în dar de la tatăl său o haină pestriță, dar a fost dezvelit de frații lui invidioși, vândut sclav, apoi acuzat pe nedrept ajungând în temniță, credința tare în Dumnezeu l-a ajutat să supraviețuiască până a fost scos și primind funcția de guvernator al Egiptului a primit haină frumoasă și onoruri.
Elevii au putut observa că unii au trăit grozăviile Holocaustului, dar au supraviețuit. Poate nouă nu ne este dat să vedem cu ochii noștri acestea, dar fiecare am trecut prin necazuri, am primit răni și Dumnezeu a creat atât de minunat omul, încât să se poată trata prin muzică. Se poate trage concluzia, că oricât de cumplită ar fi fost viața într-un lagăr, sau drama pe care fiecare și-o poate scrie ca proprie istorie, toți avem dreptul la muzică de calitate și fiindcă orice om care se naște sănătos poate să aibă parte de darul muzical, într-o măsură mai mică sau mai mare, unii ascultând doar, alții și cântând, se poate experimenta efectul terapeutic al muzicii – meloterapia.

Așadar, cel care aplică muzica ca terapie pentru suflet, va fi capabil să nu răspundă la rău prin rău și să vadă soarele dincolo de nori.
prof. BONDAR ZITA