Întâlniri de lucru cu responsabilii Comisiei pentru Mentorat Didactic și Formare în Cariera Didactică

Joi, 26 octombrie 2023, și luni, 30 octombrie 2023, la Colegiul Național Mihai Eminescu Oradea s-au desfășurat ședințele de lucru cu responsabilii Comisiei pentru Mentorat Didactic și Formare în Cariera Didactică (CMDFCD).

Tematica întâlnirilor s-a axat pe documentele oficiale privind acumularea, echivalarea și recunoașterea creditelor profesionale transferabile obținute de cadrele didactice prin participarea la programe pentru dezvoltarea profesională continuă și la alte forme de organizare a formării continue, și anume:  Ordinul Nr. 4224/6.07.2022 Metodologie-cadru privind asigurarea calităţii programelor pentru dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi de acumulare a creditelor profesionale transferabile; OME Nr. 4183/04.07.2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar; Anexa nr. 3 a Notei nr. 4663/DGMRURS/19.09.2022 – Procedură specifică  privind recunoașterea și echivalarea în credite profesionale transferabile a competențelor dobândite în cadrul programelor pentru abilitare funcțională; Anexa nr. 2 a Notei nr. 4663/DGMRURS/19.09.2022 – Procedură specifică privind recunoașterea și echivalarea în credite profesionale transferabile a competențelor dobândite în cadrul programelor pentru dezvoltare profesională continuă complementare; Anexa Notei nr. 5749/DGMRURS/16.12.2022 – Procedură specifică privind operaționalizarea reglementărilor metodologice cu privire la acumularea de către cadrele didactice a 90 de credite profesionale transferabile.

Pe baza acestora, fiecare unitate de învățământ, prin CMDFCD va centraliza situația privind numărul de credite profesionale transferabile și va elibera adeverințe atât cadrelor didactice care au încheiat un interval consecutiv de cinci ani, cât și cadrelor didactice care au participat la programe și activități de abilitare funcțională.

Directorul CCD Bihor, prof. dr. Alin-Serafim Ștefănuț, a prezentat prevederile existente în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 privind formarea continuă a cadrelor didactice, precum și termenele la care vor apărea metodologiile și reglementările privind operaționalizarea articolelor legii sus-menționate în domeniul formării continue, conform OME nr. 6072/2023, referitor la aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior.

La activități au participat peste 150 de cadre didactice, responsabili ai CMDFCD, preocupați în mod real de formarea continuă și dezvoltarea profesională.

Coordonatorii activităților au fost prof. dr. Alin-Serafim Ștefănuț, directorul CCD Bihor, subsemnata, prof. Denisa Luca, și prof. Demeter Ignac, profesor metodist al CCD Bihor.

Mulțumim conducerii Colegiului Național Mihai Eminescu Oradea pentru găzduire și tuturor celor implicați în buna desfășurare a acestor activități.

prof. DENISA LUCA,

metodist CCD Bihor

Sursă imagini: fototeca personală Denisa Luca

Prof. Denisa Luca, metodist CCD Bihor

Leave a comment