Parada Costumelor Eco în Săptămâna Verde

În perioada 23-27 octombrie 2023, la Școala Gimnazială Nr. 1 Săliște de Vașcău s-au desfășurat o serie de activități în cadrul Săptămânii Verzi.

Protecţia naturii devine tot mai mult una din cele mai importante preocupări ale societăţii contemporane şi comportă trei aspecte importante: prevenirea deteriorării mediului, acţiuni de reconstrucţie ecologică şi acţiuni de depoluare. Scopul principal al educaţiei privind mediul înconjurător este acela de a oferi fiecărui individ posibilitatea de a manifesta o atitudine personală, responsabilă faţă de mediul în care trăieşte.

De aceea, în educaţia preşcolară trebuie să pornim de la interesul firesc al copiilor pentru plante şi animale, pentru ceea ce reprezintă, în general, natura pentru ei. Este important ca noi, cei ce avem misiunea de a-i educa pe cei mici, să avem o conştiinţă ecologică bine conturată, pentru ca acţiunile pe care le desfăşurăm să fie eficiente şi credibile în faţa copiilor. Preşcolarii trebuie să realizeze că problemele mediului înconjurător sunt ale lumii întregi, ale fiecăruia dintre noi, iar fiecare acţiune negativă a noastră poate să afecteze în mod distructiv natura.

Preșcolarii din cadrul grădinițelor de la Școala Gimnazială Nr. 1 Săliște de Vașcău au avut ocazia să prezinte costumații confecționate exclusiv din materiale reciclabile, în evenimentul Parada Costumelor Eco.Astfel, copiii în colaborare cu educatoarele, au realizat costume deosebite, ingenioase din: carton, hârtie, plastic, nylon, rafie, materiale izolante, ziare.

Părinții preșcolarilor le-au felicitat atât pe educatoare, pentru minunata muncă depusă pentru realizarea costumelor, cât și pe micuții lor. Cei mici au învățat despre ecologie, reciclare, refolosire, dar mai ales despre importanța păstrării unui mediu curat şi sănătos, atât pentru noi, cât şi pentru generaţiile viitoare.

„Nu vom salva tot ce ne-ar plăcea să salvăm, dar vom salva mai mult decât dacă n-am fi încercat deloc.” (Sir Peter Scott)

director, prof. DACIANA EMILIA NICA,

Școala Gimnazială Nr. 1 Săliște de Vașcău

Sursă imagini: fototeca personală Daciana Nica

Leave a comment