Data de 9 octombrie a fost aleasă deoarece în această zi, în 1941, a început deportarea evreilor din Bucovina în Transnistria. Bucovina revenise sub administrația României conduse de Ion Antonescu în luna iunie a aceluiași an. Prima Zi Națională de Comemorare a Holocaustului a fost ținută în 2004.

Pentru că, de anul acesta școlar, la clasa a XI-a s-a introdus și ca materie de studiu Istoria evreilor. Holocaustul, am considerat, că, încă un motiv în plus al organizării și desfășurării unor proiecte educative sau activități pe teme legate de istoria evreilor din Oradea, istoria evreilor în secolul al XX-lea și cu precădere în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial este și scopul inserat în programa cursului amintit, și anume: „Pe lângă înzestrarea celor care învață, cu un nivel de cunoștințe cu privire la un eveniment care a constituit o provocare fundamentală pentru valorile umane, Educația depre Holocaust le oferă elevilor oportunitatea să înțeleagă unele mecanisme și procese care duc la genocid și la alegerile pe care oamenii le-au făcut pentru a grăbi, a accepta sau pentru a rezista în fața procesului, persecuției și crimei, recunoscând că aceste alegeri au fost câteodată făcute în condiții extraordinare”. (Ghid metodologic pentru predarea Istoriei  evreilor. Holocaustul)

Și să nu uităm că România a recunoscut în 2004 participarea la Holocaust, asumându-și concluziile Raportului Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România. Conform Raportului, Holocaustul reprezintă persecuția sistematică organizată de stat și exterminarea evreilor europeni de către Germania nazistă, de aliații și colaboratorii săi între 1933 și 1945.

S-au făcut pași importanți în sensul definirii cât mai corecte a termenilor de antisemitism: „Antisemitismul este o anumită percepție referitoare la evrei, care poate fi exprimată ca fiind ură împotriva evreilor. Manifestările retorice și fizice ale antisemitismului sunt îndreptate împotriva evreilor sau neevreilor și / sau proprietăților acestora, împotriva instituțiilor comunităților evreiești și lăcașurilor lor de cult” (2016), pentru că în cazul României instituirea antisemitismului ca ideologie de stat și persecutarea sistematică a evreilor, prin instrumente juridice, administrative și politice, în timpul dictaturilor din intervalul 1938-1944;

•  politica de desființare a organizațiilor și firmelor aparținând evreilor, concedierea,  discriminarea și utilizarea acestora la muncă forțată
•  exproprierea, jefuirea sau degradarea bunurilor evreiești
•  introducerea stelei galbene
•  mutarea forțată a evreilor în interiorul localităților sau în alte localități sau provincii, ghetoizarea și crearea unor zone de excludere
• mobilizarea instituțiilor de forță împotriva evreilor, ca urmare a instituționalizării suspiciunii care atribuia întregii populații evreiești „simpatii comuniste” și implicarea în acțiuni de „spionaj” și „sabotaj”
•  atrocitățile comise pe teritoriul României și în teritoriile intrate sub controlul autorităților române, odată cu declanșarea războiul antisovietic, în care România se găsea ca aliată a Germaniei naziste
•   deportarea evreilor din regiuni ale României, respectiv din Basarabia și Bucovina, în lagărele din Transnistria și crimele în masă comise în timpul deportării și al internării în lagăre,

după cum se arată în același ghid metodologic.

De aceea, valori precum viața, libertatea, egalitatea, fericirea, implicarea, responsabilitatea au devenit repere în organizarea de cinci ani încoace a proiectului nostru, The History of Humanity at the Crossroads.

Așadar, am considerat că educaţia copilului trebuie să urmărească favorizarea înfloririi personalităţii copilului şi dezvoltarea înzestrării şi aptitudinilor sale mentale şi fizice. Educarea copilului trebuie să fie făcută în spiritul respectului faţă de drepturile omului şi a libertăţilor fundamentale, în spirit de respect faţă de părinţi, faţă de identitatea sa culturală, precum al toleranţei şi respectului faţă de valorile altor oameni.

Iar în loc de încheiere, ni s-au părut a fi potrivite cuvintele: „Vreau ca toată lumea să ştie că nu au existat eroi fără nume, ci că au existat oameni, care aveau propriile nume, feţe, aspiraţii şi speranţe şi că astfel şi durerea ultimului dintre ei nu era mai mică decât cea a primului a cărui nume a fost consemnat” (Julius Fucik, victimă a naziştilor).

prof. dr. LIVIA GHIURCUȚA,

prof. FLAVIA IULIA OPREAN,

coordonatori proiect

Sursă imagine: fototeca personală Livia Ghiurcuța