Atelier de caligrafie

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, activitatea de educație muzeală Atelier de caligrafie, adresată elevilor cu vârste cuprinse între 10-18 ani.

Cursul practic de inițiere în caligrafie își dorește introducerea în tainele scrisului frumos, oferind posibilitatea participanților de a dobândi un set de cunoștințe creative și aptitudini practice, de a-și antrena atenția și concentrarea, dar și de a-și crește gradul de manualitate și precizie. Cursul îşi propune să se desfășoare într-un format compact, interactiv şi atrăgător, povestind despre instrumentele şi mediile de lucru ale caligrafilor, despre tehnicile de lucru specifice domeniului, despre ce putem face azi cu ajutorul caligrafiei. Vom urma exerciţii de caligrafie pe tot parcursul întâlnirilor.

În partea a doua a întâlnirii, participanții vor putea vizita expoziția secției de istorie, vizualizând
obiecte, documente, carte veche românească și străină.

Activitatea se va desfășura la sediul instituției din str. Armatei Române nr. 1/A, în 8 și 15 decembrie 2023, orele 12:00-14:00. 

Programările se pot face la tel. 0722 081 499, de luni până vineri, între orele 9:00-15:30.

Atelierul se desfășoară cu grupuri de minim zece și maxim 20 de copii.

Taxa de participare este de 20 lei/elev.

Activitățile vor fi organizate și susținute de către Petru Ardelean – muzeograf și lect. univ. dr. Adina Vesa, Universitatea din Oradea.

Free stock picture

Leave a comment