La concursul național de eseuri Scrisori către Aurel Lazăr, eseul Antoniei Panaitescu a fost răsplătit cu premiul trei. Antonia are 13 ani, este elevă în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială Nicolae Bogdan din Vașcău și este îndrumată de prof. drd. Iulia Vaisărhofer.

Redăm în continuare eseul acesteia, pe care îl postăm prim amabilitatea dnei Lavinia Ungureanu. muzeograf.

Aurel Lazăr a fost un membru de seamă a luptei pentru emanciparea națională a românilor din Transilvania.

Născut la 5 august 1872, la Oradea, din părinții Teodor și Iuliana Lazăr, studiile gimnaziale le-a urmat la Oradea, iar în anul 1890 s-a înscris la Academia Regală de Drept din același oraș, beneficiind de două burse: Fundația ,Elena Ghiba Birta și Fundația Gojdu.

În 1893/1894 s-a transferat la Facultatea de Drept și Științe Politice a Universității Ferencz József din Budapesta. A obținut titlul de doctor în științe juridice în 1896, iar în anul următor a intrat în avocatură, la Tabla Regală din Budapesta. Din această postură a pledat necontenit pentru cauza multor români acuzați de autoritățile maghiare de „prea mult patriotism față de România”.

Prin căsătoria cu Valeria, fiica avocatului Gheorghe Fejer, apropiat al lui Iosif Vulcan (redactorul-șef al revistei Familia), și-a sporit autoritatea, concentrându-și energia și activitatea în lupta națională a românilor transilvăneni.

Încă din anii studenției, Aurel Lazăr și-a manifestat sentimentele naționale și atașamentul față de poporul din care făcea parte: cel român.

Dincolo de activitatea politică, el s-a implicat și în viața culturală a românilor bihoreni. Începând cu anul 1897, Aurel Lazăr a strâns în jurul său din ce în ce mai mulți studenți români care învățau la Oradea. Mai mult decât atât, și-a pus la dispoziție chiar casa personală pentru desfășurarea întrunirilor cu diferiți fruntași ai luptei naționale, cum ar fi viitorii martiri ai neamului românesc din Bihor: Nicolae Bolcaș și Ioan Ciordaș.

Legăturile cu elita intelectuală din Ardeal l-au propulsat în rândurile Partidului Național Român din Transilvania. A fost ales membru al Comitetului Executiv în anul 1901. A încercat în mai multe rânduri să intre în Parlamentul de la Budapesta, pentru a face auzite doleanțele românilor. În anul 1914, la dezbaterile organizate la Oradea de Societatea sociologilor maghiari a dat citire discursului intitulat Chestiunea de naționalitate, alături de Vasile Goldiș.

Datorită profundelor sentimente naționale, a fost constant hărțuit de autoritățile austro-ungare. La izbucnirea Primului Război Mondial a fost mobilizat și deconcentrat în repetate rânduri, refuzând să semneze un angajament de fidelitate față de monarhia austro-ungară.

La sfârșitul războiului, a sesizat momentul favorabil pentru români și s-a implicat în mod direct în demersurile pentru înfăptuirea Marii Uniri. La 12 octombrie 1918 a organizat și a găzduit ședința Comitetului Executiv al Partidului Național Român. La această ședință a prezentat un model de Declarație a românilor din Transilvania. Textul final al Declarației, întocmit de Vasile Goldiș și expus de Alexandru Vaida-Voievod în Parlamentul de la Budapesta, prin care s-a proclamat independența națiunii române din Transilvania, conținea și câteva pasaje redactate de Aurel Lazăr.

În ziua sfântă a Unirii, la 1 decembrie 1918, Aurel Lazăr a participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. A fost ales membru al Marelui Sfat Național din Transilvania, iar după realizarea Unirii, a devenit președinte al organizației bihorene a Partidului Național Român. La 2 noiembrie 1919 a fost ales deputat în primul Parlament al României Mari. A adus o contribuție la înființarea Uniunii Avocaților din România în data de 23 mai 1922.

La 21 noiembrie 1923 a înființat Reuniunea Meseriașilor din Oradea, pe care a condus-o. În anul 1925, împreună cu alți membrii de vază ai formațiunii politice din care făcea parte, s-a opus unirii acesteia cu Partidul Țărănesc. A cedat la insistențele lui Iuliu Maniu, fiind numit președinte al Partidului Național Țărănesc din Bihor. La 7 iulie 1927 a fost ales din nou deputat, iar între anii 1928-1930 a îndeplinit funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Spre sfârșitul vieții, datorită bolii care îl măcina, s-a retras din viața politică la nivel național. La 7 iulie 1930 a fost ales primar al Oradiei, dar doar pentru câteva luni, deoarece a trecut la cele veșnice pe data de 18 noiembrie 1930, la vârsta de 58 ani.

Așadar, Aurel Lazăr a fost un exemplu de patriotism, un stâlp al luptei naționale a românilor transilvăneni. În semn de recunoștință față de întreaga activitate purtată pentru drepturile și libertățile românilor există școli, muzee, străzi și statui cu numele marelui patriot, Aurel Lazăr.

ANTONIA PANAITESCU, clasa a VIII-a

Școala Gimnazială Nicolae Bogdan

Sursă portret generic Antonia Panaitescu: fototeca personală