Van Gogh Revisited

Unul dintre cei mai importanți pictori ai tuturor timpurilor, Vincent van Gogh s-a născut acum 170 de ani în Olanda. Lucrările lui au avut o mare influență asupra artei secolului al XIX-lea, prin culorile lor vii și impactul emoțional.

A realizat peste două mii de opere de artă (peste 900 de picturi și 1.100 de desene și schițe), deși a început să picteze doar la 27 de ani și a murit la 37 de ani. Aceasta înseamnă aproape o lucrare de artă la 36 de ore, dacă ar fi să le împărțim egal.

Mai este cunoscut și pentru sutele de scrisori trimise către fratele său, Theo. Adesea, acestea includeau primele schițe ale multora dintre cele mai celebre capodopere ale sale și au fost publicate de către cumnata sa în trei volume.

Sărac și disperat că nu vinde ceea ce pictează, se considera un eșec și a ajuns chiar să nu mai cumpere pânză, ci să picteze peste lucrările lui mai vechi. Câte din capodoperele sale se ascund astfel sub alte picturi?

A vândut o singură lucrare în timpul vieții. Dacă ar fi știut că într-un 30 martie aniversar, în 1987, i se va vinde un tablou reprezentând o vază cu floarea soarelui cu 39,85 milioane de dolari…

Faimoasa Noapte înstelată a fost pictată atunci când era internat într-un spital de psihiatrie. Și totuși, operele lui Vincent van Gogh au ajuns să definească post-impresionismul și au oferit o inspirație nesfârșită pentru alți artiști din toate domeniile.

În onoarea aniversării sale, explorăm expoziția virtuală creată de elevii claselor a X-a de la Colegiului Național Onisifor Ghibu Oradea, care au reinterpretat și adus în prezent spiritul inconfundabil al lui Van Gogh prin propriile lor creații, îmbinând originalitatea lor cu influențele maestrului. Fiecare lucrare este o dovadă a impactului pe care maestrul l-a avut asupra generațiilor ulterioare de artiști și asupra felului în care arta sa continuă să trăiască și să respire în inimile noastre.

Vă invităm să navigați prin galerie și să vă bucurați de frumusețea și creativitatea acestor lucrări, care continuă să reflecte impactul impresionant al lui Vincent van Gogh asupra lumii artei.

Autorii acestor lucrări sunt elevi în clasa a X-a: David Creț, Călin Anca, Briana Popovici, Iasmina Tonț, Alesia Bernie, Maria Jula, Csuka Ingrid, Ada Tășădan, Maria Chirilă, Delia Haiduc, Cristina Popa, SARA GAVRIȘ, FATURA ANDREA.

prof. VIOLETA JĂHĂLEANU,

CN Onisifor Ghibu Oradea

Prof. Violeta Jăhăleanu

Leave a comment