Zac pe un pat de gânduri. Lumina e prea pală pentru a o putea percepe clar. În schimb, văd umbre, conturate difuz.

Îmi creează o stare aparte. Câtă liniște în această dimineață, care abia începe. Totul prinde contur, pentru că Dumnezeu a tras perdeaua de nori, iar acum pot vedea răsăritul pastelat.

Culorile vibrante îmi scaldă privirea. Alb… albastru… pur și simplu exuberant! În zare, sfera verii își revarsă aurul pe suprafața apei lăsând o dâră care mă cheamă încet. Pășesc afară. Nisip. Aer cald. Emoții. Briza mării. Pășesc. Atât de fin… încât nu aș vrea ca dimineața să mai aibă un „Fin”.

Continui și, în spatele meu, las o urmă de pași, care încet își pierde urma. Marea sărută malul cu fiecare val. Apa e lină. Albastrul ei neexplorat mă ademenește. Peisajul îmi taie răsuflarea. Rece. O, cât de rece! Valurile ca spuma laptelui m-au îmbrățișat. Nu mai aud decât tăcerea imensului de apă. Razele soarelui pătrund precum niște săgeți aurii în marea sărată

Înot și, în urma mea, se risipește fiecare val. Apa trece… eu merg contra curentului. Cu o viteză de nestăpânit străbat imensul sărat care așteaptă să fie explorat. Tai apa. Ritmul cardiac accelerează. În vene îmi curge adrenalina.

Mi-e sete.

Sete de aventură.

Sete de viață.

Cât de mare e lumea cea mare? Cât de adâncă e apa? Câtă curiozitate îmi poate alimenta extazul? Înot din ce în ce mai repede. Apa îmi alunecă pe piele. Simt că obosesc și totuși, exact acea oboseală mă energizează și mă face să mai vreau. Să-mi doresc mai mult. Să descopăr mai multe.

Mă unduiesc ușor și apoi plutesc cu fața orientată spre cer. Aud apa șoptindu-mi în urechi. Mă las purtată de val. Simt cum aerul îmi îngheață fața. Cerul are o altă nuanță de albastru. Mă ridic. Apa îmi alunecă pe plete. Mă gâdilă puțin. Privesc… clip-clip… apă, cer și… Da, se completează perfect, deoarece am uitat de diferențele de albastru și m-am concentrat mai mult pe ceea ce au în comun.

Un infinit în sus și un alt infinit în jos. Eu între cele două, purtând în mine un alt univers lăuntric, gata să fie explorat de oameni care au curajul să se scufunde în suflet și să asculte valurile din mintea mea nemărginită.

Fiecare din noi e o mare misterioasă și neexplorată. Puțini avem curajul să ne scufundăm de teamă că nu vom ieși la suprafață și că ne vom îneca în detalii.

Tu ai răbdarea necesară să te scufunzi în sufletul adânc al cuiva sau vei naufragia?

ANTONIA DRIMUȘ, clasa a XII-a,

Filologie, CN Onisifor Ghibu

Acest text ne-a fost încredințat spre publicare de către profesorul de Limba și literatura română al Antoniei, Alexandru Popoviciu, căruia îi mulțumim.

Free stock picture