Prin intermediul unui comunicat de presă, Federația Națională a Părinților face apel către Guvernul României pentru luarea unor măsuri ce țin de drepturile elevilor, printre care acordarea burselor și decontul transportului. FNP aduce astfel la cunoștința opiniei publice chestiuni privind buna desfășurare a procesului educațional.
Deși legea prevede dreptul elevilor la abonamente gratuite de transport intra și interjudețean, această prevedere legală nu este respectată de către autoritățile județene, se spune în comunicat. Interese între președinții de consilii județene și transportatori par a bloca inițierea licitațiilor sau contestarea lor la nesfârșit, după caz, astfel elevii fiind privați de dreptul la transport gratuit și generând nemulțumire în rândul părinților.
Cu toate că legea stipulează dreptul la bursă pentru toți elevii olimpici internaționali, aceștia nu au primit încă bursele de excelență cuvenite, deși elevilor din sistemul public le-au fost achitate bursele pentru întreaga perioadă septembrie – decembrie. Neglijarea performanțelor acestor tineri poate conduce la descurajarea acestora în vederea obținerii performanței.
„Deși am semnalat aceste probleme în repetate rânduri la Ministerul Educației și la Guvernul României, constatăm cu dezamăgire incapacitatea anumitor instituții de a acționa, iar promisiunile de rezolvare rămân fără ecou. Timpul trece, iar elevii aflați în risc de abandon sunt afectați direct de această inacțiune.
Federația noastră face un ultim apel către Guvernul României să intervină prompt și eficient pentru soluționarea acestor probleme urgente. Avem încredere că vor lua măsurile necesare pentru asigurarea drepturilor fundamentale ale elevilor, contribuind astfel la un sistem educațional echitabil și funcțional”.
Acest comunicat este semnat de Biroul de presă al FNP.
Sursă portret Iulian Cristache, președinte FNP: fototeca personală