În această perioadă a bilanțurilor – personale și profesionale – ale fiecăruia dintre noi, țin să îmi exprim aprecierea față de toți cei care prin eforturile, grija și implicarea lor, au contribuit la tot ceea ce înseamnă formarea continuă a cadrelor didactice și, implicit, la creșterea calității actului educațional din unitățile de învățământ din județul nostru, dar nu numai.
Procesul instructiv-educativ este deficitar dacă la temelia sa nu se regăsește oricare dintre elementele triadei școală – familie – comunitate, or numai împreună putem face o diferență semnificativă în ceea ce privește societatea în care cresc și se dezvoltă copiii noștri.
Totodată, CCD Bihor există datorită cadrelor didactice și specialiștilor care aleg să se implice activ în formarea personalului didactic, cu gândul că învățarea de-a lungul întregii vieți este un deziderat asumat cu responsabilitate la nivelul învățământului din județul nostru.
Nu în ultimul rând, un gând de prețuire față de elevii și copiii din școlile, grădinițele și creșele din Bihor, fără de care actul educațional nu ar putea fi conceput.
Un An Nou plin de sănătate, timp de calitate petrecut alături de cei dragi, putere de muncă și împliniri pe măsura așteptărilor!
prof. ALIN ȘTEFĂNUȚ,
director CCD Bihor
Sursă portret generic Alin Ștefănuț: fototeca schoolbit.ro