La clasa pregătitoare este necesară, fără doar și poate, o muncă suplimentară în selectarea și pregătirea acelor strategii didactice care să le faciliteze gândirea concret intuitivă, dar și să fie atractive, să le trezească curiozitatea, să răspundă nevoilor realității din viața de zi cu zi.
Astfel, în prima săptămână după vacanța de sărbători, în săptămâna predării literelor de tipar pentru sunetul c am aplicat la clasă mai multe activități din cele mai variate care au venit în sprijinul realizării obiectivelor planificate (familiarizarea, recunoașterea, scrierea, legarea literei noi în silabe și cuvinte, găsirea locului sunetului nou în cuvinte, asocierea cuvânt – imagine etc). Caietele auxiliare digitale, jocurile didactice interactive, activitățile practice, provocările educative și surprizele dulci au fost toate din sfera tematicii abordate.
- Completarea calendarului zilnic a făcut parte din rutina săptămânii.
- Realizarea unor lucrări practice, ca de exemplu Cană cu ceai / Ciocolată caldă / Case în
cartier / Case pe coasta comunei / Coș cu portocale, au urmărit în primul rând formarea
deprinderilor de colorat, îndoit, decupat, lipit, decorat. - Jocurile interactive propuse în suportul digital au implicat copiii în exersarea interactivă a unor sarcini de lucru legate de sunete, litere, silabe, cuvinte, propoziții, textul poveștii.
- Jocurile Cufărul cu borcane / Cuvintele din întuneric / Coloane și rânduri i-au surprins plăcut pe elevi și i-au făcut să recunoască în contexte diferite și mult mai ușor sunetul nou în cuvinte.
- Experimentele Coala de hârtie / Clementina și chibriturile, aplicate la clasă au stârnit uimire, dar totodată au creat și contexte concrete de viață legate de impactul actelor de violență fizică și verbală în viața celor din jur.
- Bomboanele de ciocolată, acadelele, nucile și biscuiții și plicurile de ceai aduse de elevii darnici și implicați și de doamna învățătoare au fost deliciul zilelor productive și s-au potrivit ca o mănușă la cele discutate.
- Cartonașele cu silabe și cuvinte folosite la ore i-au pus pe elevi să recunoască, să asocieze și să citească global cuvinte din una, două, trei silabe.
- Elevii au descoperit pentru prima dată ce e o cartogramă, încercuind cuvintele reprezentate prin desen.
- Pentru că suntem participanți în Proiectul educațional județean Fii curajos, vorbește!, elevilor li s-a citit cartea Cum să prinzi curaj, s-a discutat pe baza conținutului ei și spontan au fost chestionați prin intermediul unui creion magic (pe post de microfon) despre motivele care le dau lor curaj.
- Săptămâna a început în fiecare dimineață sub umbrela cântecului prin melodiile energizante care erau puse în fundal în sala de clasă. Și înviorarea a fost făcută prin participarea elevilor la un concert virtual în acompaniamentul unei orchestre simfonice.
- Fiind săptămâna în care s-a vorbit despre animalele de companie, au avut prilejul să ducă zilnic acasă pe post de musafir câte un animal de pluș din recuzita clasei (crocodil, cățel, broscuță, melc, canar) cei mai atenți, activi și harnici elevi, iar a doua zi să împărtășească colegilor ce program au avut împreună cu musafirul jucărie.
- Într-una dintre dimineți, elevii au găsit cât mai multe calități pe care le au elevii clasei noastre, dar care să înceapă cu sunetul nou. A fost o adevărată provocare.
- Joi, 11 ianuarie de Ziua internațională a cuvântului Mulțumesc la Întâlnirea de dimineață, au învățat ce înseamnă să mulțumim, când putem să mulțumim, cui putem să mulțumim și cât de important e să folosim acest cuvânt în relațiile pe care le avem (de familie, de prietenie, de colegialitate, de școală etc.). Cei mai curajoși au adus mulțumiri diferitelor persoane din viața lor.
- Ca noutate a acestei săptămâni cu lipici la clasă a fost utilizarea tuburilor colorate muzicale Boomwhackers.
- Pauzele au fost dedicate construcţiilor din cuburi care au fost pe placul fetelor şi băieţilor clasei.
A fost o săptămână plină cu momente de neuitat în care cu siguranță învățarea a fost cu sens!
prof. MONICA DORINA TOADER,
Şcoala Gimnazială Avram Iancu, Oradea
Sursă imagini: fototeca personală Monica Toader