Prof. Valentina Antal: Împăratul Constantin, om de stat și sfânt al Bisericii Creștine

Sub egida Editurii Didactica Militans a Casei Corpului Didactic a Județului Bihor, prof. Valentina Antal a scos o carte de documentare istorică și spirituală, intitulată Împăratul Constantin, om de stat și sfânt al Bisericii Creștine. Volumul beneficiază de un cuvânt înainte semnat de distinsa doamnă Miorița Săteanu, text introductiv din care redăm un extras.

Despre Constantin Cel Mare, primul împărat roman care a îmbrățișat religia creștină și a adoptat creștinismul drept religie oficială a Imperiului Roman, scrierile timpului consemnează că a fost o personalitate cu mari influențe în evoluția istoriei, prin deciziile importante adoptate în vremea domniei sale.

Parcurgând volumul Împăratul Constantin, om de stat și sfânt al Bisericii Creștine, semnat de prof. Valentina Antal. este o revelație să constați că acesta creează o breșă și deschide drumul spre o altă abordare a spiritualității oamenilor. Autoarea, cu o documentare impecabilă, prezintă viața împăratului Constantin, dedicându-se cu un sentiment de profundă credință cercetării, cunoașterii și redării în cuvinte alese, cu o profundă nostalgie a unui trecut foarte îndepărtat, adus cu iscusința erudiției, pe drumul bătătorit de evenimentele care au marcat mileniile anterioare, drum care se apropie disperat de poarta noului mileniu.

Mileniile anterioare tratate în volumul prof. Antal prezintă tumultul evenimentelor trecute, cu suferința, persecuția, martiriul, răbdarea și convertirea omenirii, prin înțelegerea ideilor reformatoare.

Bazându-se pe documentele studiate și cercetate, autoarea face o analiză a situației istorice a perioadei în care se naște Constantin. Această perioadă a lăsat o amprentă deosebită asupra domniei viitorului împărat, demonstrată prin caracterul, onestitatea și înțelepciunea domnitorului Constantin și mai ales pentru a evidenția importanța dezvoltării creștinismului, oferind o atitudine conciliantă și tolerantă în disputele politice și mai ales cele religioase, concretizate prin măsurile de înlăturarea definitivă a păgânismului de pe teritoriul Imperiului Roman.

De asemenea prof. Valentina Antal scoate în evidență și faptul că în țările creștine se cunoaște contribuția inegalabilă a mamei împăratului Constantin, al doamnei Elena, cu care după îndelungate cercetări au descoperit Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul. Cu pasiune, cu credință lăuntrică, sensibilitate și dăruire, autoarea, practicantă a credinței, a conștientizat necesitatea conservării și păstrării culturii bisericii creștine, a istoriei bisericilor, a creștinismului universal.

Misiunea aleasă de a oferi comunității volumul Împăratul Constantin, om de stat și sfânt al Bisericii Creștine demonstrează capacitatea și dăruirea pentru cercetarea temei, descrierea cu discernământ și exactitate a datelor și evenimentelor studiate, evenimente care au dat o notă impresionantă evoluției istoriei până în contemporaneitate.

MIORIŢA SĂTEANU,

cetățean de onoare al municipiului Oradea,

membră a Parlamentului Seniorilor din România

Sursă imagine generic: britannica.com

PUTEȚI PARCURGE MAI JOS CARTEA Împăratul Constantin, om de stat și sfânt al Bisericii Creștine, ÎN FORMAT PDF.

Leave a comment