CN Teodor Neș Salonta: Primul Smart Lab prin PNRR

Colegiul Naţional Teodor Neş din Salonta anunță amenajarea, dotarea și punerea în funcțiune a primului Laborator Inteligent (Smart-Lab) prin demararea proiectului Dotarea cu laboratoare inteligente a Colegiului Național Teodor Neș – cod proiect F – PNRR – SMART LABS – 2023 – 1837.

Potrivit beneficiarului, proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Pilonul VI, „Politici pentru noua generație”, componenta C 15: „Educație Reforma 5”, prin adoptarea și implementarea „Cadrului legislativ pentru digitalizarea educației – Investiția 9”, privind „asigurarea echipamentelor și a resurselor tehnologice digitale pentru unitățile de învățământ”.

Proiectul Laboratorului Inteligent 1 se desfășoară în cadrul Colegiului Naţional Teodor Neș din Salonta în perioada decembrie 2023 – ianuarie 2025, iar valoarea totală a contractului de finanțare este de 295.133,89 lei (aproximativ 60.000 euro), sumă care reprezintă fonduri nerambursabile din partea Uniunii Europene – Următoarea Generație UE.

Prof. Florentina Galea

Potrivit prof. Florentina Galea, managerul Colegiului Naţional „Teodor Neş” din Salonta, obiectivul general al proiectului îl reprezintă „creșterea accesului la mijloace moderne de învățare pentru elevi și consolidarea competențelor digitale în utilizarea instrumentelor de tip laborator inteligent (Smart-Lab) pentru cadrele didactice”. Proiectul vizează de asemenea creșterea accesului la educație pentru grupurile vulnerabile și combaterea excluziunii sociale, absenteismului și abandonului școlar.

Printre activitățile derulate în cadrul proiectului se numără achiziționarea de echipamente tehnologice (inclusiv mobilier ergonomic adaptat și integrat specific) pentru dezvoltarea unui laborator inteligent digital (smart-lab), conform OME nr. 3497/2022; achiziționarea de conținut educațional care va acoperi domenii din programa școlară și de software și licență cu specific educațional care să asigure distribuirea centralizată, în rețeaua locală, a materialelor didactice pe dispozitive; conectarea dispozitivelor din laboratorul inteligent la rețeaua de comunicații a unității de învățământ; instruirea cadrelor didactice pentru utilizarea echipamentelor aferente conceptului de laborator inteligent digital integrat prin două sesiuni de instruire a cadrelor didactice.

Potrivit planului de achiziții cuprins în proiectul primului Laborator Inteligent (Smart-Lab) din Salonta, elevii Colegiului Naţional Teodor Neş se vor pregăti în diversele domenii ale științelor exacte folosind tabla interactivă, imprimanta 3D policoloră, scaner 3D, 12 roboți educaționali, 24 de kit-uri robotice, 24 de creioane 3D, 24 de ochelari de realitate virtuală VR/AR, cameră videoconferință și sistem de sunet, sistem All-in-One.

Nu vor lipsi din Smart-Lab mobilierul specific integrat, precum și o multitudine de alte dispozitive și echipamente tehnologice adaptate cerințelor educaționale.

Potrivit ministrului Educației, Ligia Deca, „un laborator inteligent este un spațiu dotat cu echipamente digitale, care poate susține procesul de predare, învățare, evaluare la toate disciplinele, iar tehnologia aplicată și învățarea cu ajutorul proiectelor și problemelor poate facilita învățarea personalizată”.

ANDREI PETRACHE

Sursă imagini: fototeca personală Andrei Petrache

Leave a comment