Lansare de carte: Iuliu Maniu în jurnalul lui Corneliu Coposu

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal și Fundația Corneliu Coposu, împreună cu Episcopia Greco-Catolică Oradea și Fundația Academia Civică, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, organizează, sâmbătă, 3 februarie 2024, de la ora 15.00, lansarea volumului Iuliu Maniu, în jurnalul lui Corneliu Coposu. O reinterpretare a istoriei, autor Dan Pavel.

Cartea a văzut lumina tiparului în decembrie 2023, la Editura Fundației Academia Civică.

„Modul în care «Sfinxul din Bădăcin» a interacționat cu marile personalități, felul în care își gândea acțiunile, analiza lucidă și critică a propriului trecut, și mai ales felul în care a acționat în diferite împrejurări cruciale pentru România, toate aceste și-au pus amprenta asupra tânărului învățăcel. A fost
o școală politică cu un singur mentor și un singur discipol. Și ce poate fi mai fascinant decât o școală politică pentru un singur om?”, menționează autorul.

Copyright portret Dan Pavel: László Mihály

Dan Pavel este politolog, profesor de științe politice la Universitatea București, doctor în filosofie și teologie medievală al acestei universități, cu lucrarea Teodiceea anselmiană, teodiceea thomistă. O cercetare comparată; filosof, scriitor, editorialist și membru al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat analize și comentarii de politică internă și internațională pentru publicații precum Ziua, Formula AS, Flacăra, Privirea, Cuvântul, Curentul, România Liberă etc. A tradus cărți de știință politică, a publicat studii, analize, prefețe și studii introductive la mai multe volume de specialitate, precum și contribuții la volume colective.

Evenimentul de lansare va fi găzduit de Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, la sediul din Strada Armatei Române nr. 1/A (sala de conferințe), sâmbătă, 3 februarie 2024, ora 15.00.

Moderatorul manifestării va fi prof. univ. dr. Gabriel Moisa, managerul instituției muzeale. Vor lua cuvântul: PS Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de Oradea; dr. Dan Pavel, autorul cărții; Ion-Andrei Gherasim, președinte executiv al Fundației „Corneliu Coposu” și dr. Cristina Liana Pușcaș, muzeograf, secția Muzeul Orașului Oradea.

Intrarea este liberă în limita a 150 de locuri.

Leave a comment