Ziua Internațională a Non-violenței marcată la Școala Gimnazială Călugări

Ziua Internațională a Nonviolenței este o inițiativă mondială ce își propune sensibilizarea oamenilor cu privire la violența din școli, prin promovarea armoniei, toleranței, solidarității și respectului dintre semeni.

Ziua Internațională a Nonviolenței în Școală este celebrată pe 30 ianuarie, fiind ziua în care s-a stins din viață Mahatma Gandhi (1869-1948), o personalitate ce a promovat pacea și nonviolența în lume. Cu acest prilej, îndrumați de cadrele didactice și de consilierul școlar, elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 Călugări au participat la activități menite a-i face să conștientizeze că violența nu este o soluție și trebuie evitată.

Sub îndrumarea doamnei consilier școlar prof. Deliman Laura, elevii au urmărit un videoclip, iar mai apoi au discutat despre fenomenul violenței școlare și despre bullying. Cu ajutorul unor materiale preluate de pe twinkl.ro au realizat un poster colaborativ cu scopul de a promova pacea și nonviolența în școală, iar mai apoi au completat fișe de lucru pe aceeași temă.

Am conștientizat împreună că violența este arma celor slabi și că suntem responsabili pentru ceea ce facem. Dacă ne dorim o lume mai bună trebuie să avem în vedere proverbul „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”, iar atunci când apar situații neprevăzute, să încercăm să le rezolvăm fără violență.

Atât la școală, cât și în familie, copiii pot învăța să-și exprime emoțiile și sentimentele astfel încât să nu-i rănească pe cei din jur și să comunice cu ceilalți pentru că dialogul e cea mai bună soluție pentru rezolvarea unui conflict.

prof. ALEXANDRA TERME,

Școala Gimnazială nr. 1 Călugări

Sursă imagine: fototeca personală Alexandra Terme

Leave a comment