ÎN ANUL ȘCOLAR CURENT, ȘASE PROIECTE AU OBȚINUT CÂTE O FINANȚARE PRIN PROGRAMUL FONDUL ȘTIINȚESCU ORADEA, AJUNS LA EDIȚIA 6.0. ACESTEA VOR FACE ȘTIINȚA MAI ATRACTIVĂ ÎN RÂNDUL ELEVILOR ȘI TINERILOR DIN BIHOR. SCHOOLBIT SĂ PREZINTĂ ÎN SERIAL PROIECTELE STEAM CARE SE BUCURĂ DE FINANȚARE ÎN ANUL ȘCOLAR 2023-2024, PRIN FONDUL ȘTIINȚESCU AL FUNDAȚIEI COMUNITARE ORADEA.
Asociația Culturală Teatrul de Copii a obținut finanțare pentru proiectul Profesorul trăsnit, care se va desfășura în localități din Bihor în perioada februarie – iulie 2024.
Proiectul Profesorul trăsnit este finanțat prin programul Fondul Științescu Oradea, ediția 6.0. Acesta este un program prin care Fundația Comunitară Oradea face știința mai atractivă pentru copiii și tinerii din Bihor, oferind finanțări și mentorat pentru proiecte educaționale din domeniul STEAM (științe, tehnologie, inginerie, artă și matematică).

Sponsorul principal al programului este compania Accesa. Au contribuit la a face știința mai atractivă următoarele companii: DSV Air & Sea, VPK Packaging Salonta, Salesianier Romania, Sema Express, Golde Oradea, Vulcri și Plexus Corp – Romania.
Proiectul are în vedere organizarea de spectacole pentru mai mulți elevi din Roșia, Parhida, Batăr, Vârciorog și Marghita. Știința va fi explicată cu ajutorul artei teatrale. Fiecare spectacol va avea în vedere transmiterea de cunoștințe elementare de fizică, chimie și matematică, în cadrul a cinci spectacole interactive susținute de Profesorul Trăsnit.

Proiectul va avea continuitate și după implementare, asta pentru că experimentele fizice și chimice din spectacole vor putea fi replicate la scară mică de către profesori.
Bugetul proiectului: 17.700 lei
ȘERBAN BORDA,
actor al Teatrului Regina Maria
