Echipa de robotică a Liceului Vocațional Pedagogic Nicolae Bolcaș Beiuș a participat la sfârşitul săptămânii trecute la Campionatul regional de robotică, desfășurat la Cluj-Napoca. Este pentru al cincilea an consecutiv când echipa – formată din 15 membri și patru voluntari, îndrumați de mentorii lor – reușește să îndeplinească toate sarcinile pentru a putea participa la acest campionat.
Totodată, echipa RoboPeda a câştigat şi Premiul Nație prin Educație.
„Pentru a putea participa la Campionatul regional de la Cluj-Napoca, am petrecut sute de ore din timpul nostru liber muncind la promovarea echipei, la construirea robotului și programarea acestuia, făcând cercetare, consemnând toate progresele în caietul tehnic, convingând sponsorii că merităm sprijinul lor. Am participat în total la patru evenimente, alături de echipe din toată Transilvania, și suntem mândri că am reprezentat școala și orașul nostru la aceste competiții”, spune Andrei Ciupa, membru al echipei RoboPeda, elev în clasa a X-a.
Concursul BRD First Tech Challenge, susţinut de asociaţia Nație prin Educație, s-a desfăşurat în perioada 9-11 februarie la Cluj-Napoca. Printre cele 38 de echipe participante s-a numărat RoboPeda, echipa Liceului Vocațional Pedagogic Nicolae Bolcaș Beiuș.

BRD First Tech Challenge Romania este cea mai mare competiție de robotică ce face parte din concursul internațional FTC și promovează educația STEM în rândul elevilor, părinților și profesorilor. În România, această competiție a fost dezvoltată și sprijinită încă de la început de asociația Nație prin Educație. BRD First Tech Challenge este mai mult decât o competiție de robotică și își propune să contribuie la formarea unor oameni pregătiți pentru viitor, care să dețină nu doar competențe din domeniul tehnic, ci și competențe de comunicare, design, muncă în echipă, marketing și strângere de fonduri.
Echipa Liceului Vocațional Pedagogic Nicolae Bolcaș Beiuș, formată în majoritate din elevi de la profilul matematică-informatică, s-a înființat în 2019 și de atunci participă anual la evenimente în cadrul cărora se promovează educația STEM și la Campionatele de profil. Echipa este coordonată de subsemnata, Veronica Popa, profesoară de Limba și literatura română, de dna Ioana Pele, profesoară de Informatică, de dl Nagy Matyas, profesor de Fizică, și de mentori alumni, foști membri ai echipei, acum studenți la facultățile de profil din Cluj-Napoca și Timișoara.

De remarcat că membrii echipei reușesc, prin performanțele lor, să atragă sprijinul unor instituții precum Primăria Municipiului Beiuș, dar și al unor sponsori importanți dintre companiile și întreprinzătorii din zona Beiușului, susținându-și în acest mod activitatea și achiziționând piesele necesare construirii unui nou robot în fiecare an.
prof. VERONICA POPA,
Liceul Vocațional Pedagogic Nicolae Bolcaș
Sursă imagine: fototeca personală Veronica Popa