Evocare 20 aprilie 1919: Program de educație muzeală

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, cu sprijinul Consiliului Județean Bihor și al Primăriei Oradea, programul de educație muzeală 20 aprilie 1919 – ziua împlinirii dorinței de unire cu ȚARA, ce se va desfășura în perioada 2-30 aprilie 2024, orele 10.00 – 13.00, la Muzeul Orașului Oradea, fiind susținut de Dumitru Noane, muzeograf.

Finalul Primului Război Mondial a aruncat provinciile fostului imperiu austro-ungar într-o stare de dezordine socială. În aceste condiții, popoarele subjugate s-au mobilizat pentru ca – în ciuda situației grele ori tocmai profitând de aceasta – să-și desăvârșească lupta pentru obținerea independentei și a statutului de națiune de sine stătătoare. Oradea a fost pentru românii transilvăneni locul care a declanșat, la 12 octombrie 1918, semnalul actului final al mișcării naționale – Proclamarea unirii cu Țara.

Situația a fost amplificată și agravată însă de declanșarea revoluțiilor bolșevice în Austria și Ungaria.

În acest context, în ciuda deciziei de unire votată de românii adunați la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918, românii din părțile vestice au trebuit să mai facă o ultimă jertfă în primăvara anului 1919, până să-și vadă visul cu adevărat împlinit. Pentru bihoreni momentul împlinirii a venit în aprilie, odată cu înaintarea pe valea Crișului Repede, a unităților Armatei Române, conduse de generalul Traian Moșoiu. Astfel, la 20
aprilie – în duminica Paștilor -, acesta a intrat in Oradea aducând soarele libertății și pentru românii de aici.

Acest program se adresează în special elevilor din clasele V-XII, dar sunt bineveniți și alți orădeni dornici să cunoască istoria orașului în care trăiesc.

Va cuprinde o expunere bazată pe imagini de epocă despre:

  • prezentarea situației politice și sociale din primăvara anului 1919
  • intrarea Armatei Române în Oradea
  • personalitatea gen. Traian Moșoiu

Programări la tel. 0771 741 331.

Taxă de participare: 10 lei/pers.

Leave a comment