Există o falsă percepție că școala fură copilăria și una și mai falsă că școala a devenit inutilă. Circulă în mediul virtual mesaje de genul: „Învață matematica mai bine decât la școală!”, „Engleza fără profesor”, „Lecțiile de la școală, mai interesante cu … (denumirea unui site)”.

Școala este un cadru formal, specializat, în care conținuturile, metodele de lucru și mijloacele sunt selectate și adaptate nivelului de vârstă și psihologic al copilului.

Iată cum apare discordanța: copilul ajunge în clasa pregătitoare în jurul vârstei de   6-7 ani, unde învață să scrie și să citească: „Ana are mere.” Dar el, până acum, a avut deja acces la emisiuni TV permise copiilor sub 12 ani doar cu acordul părinților, la filmele pentru adolescenți de pe canalele de desene animate, la videoclipuri de tot felul și la o diversitate de conținuturi pe Internet. Iar așteptarea, din partea familiei și a școlii, este de a fi răbdător să învețe literele din propoziția „Ana are mere”, de a fi curios și chiar fascinat că știe să o scrie și îi înțelege mesajul; de a avea o caligrafie impecabilă și o așezare în pagină ireproșabilă.

La ce informații are copilul deja până la „Ana are mere”, are alte așteptări, dar e nevoie de patru săptămâni să învețe patru litere, iar el nu are răbdare, atenție, perseverență, capacitate de rezistență la efort și o grămadă de alte abilități. La final, intervine frustrarea: „Pentru «Ana are mere» am muncit atâta?”

Astfel, fentează o mulțime de pași esențiali care ar face trecerea de la concret la abstract, ar aduce coerență, bogăția vocabularului, capacitate de conexiune a ideilor, esențializare. A descoperi „Ana are mere” e atât de derizoriu, încât apar neatenția, găsirea altor preocupări, ignoranța, plictisul, desconsiderarea sarcinilor școlare, iar lista poate continua.

Ce interes să mai aibă, când acasă îl așteaptă ecranele, cu o sumedenie de jocuri, imagini, sunete, conținut, acțiune?

Totuși, banala „Ana are mere” trebuie să evolueze în uimire: „Ana are mere!”, în interogare și surprindere: „Ana are mere?”, în conexiuni complicate: „Ana a muncit pe brânci și a plantat o livadă. A avut răbdare, migală și interes până pomii au crescut. Acum, iată, se bucură de roadele muncii sale și trăiește sănătos, în armonie cu sine și cu natura.”

Însă noi sărim etape firești, naturale, fără a înțelege că fără banalul „Ana are mere” nu se poate evolua.

prof. înv. primar GHEORGHINA LEMNIAN,

CN Onisifor Ghibu Oradea

Sursă portret: fototeca personală Gheorghina Lemnian