Orizont lărgit în tradiție și valori ale poporului nostru

,,Un popor fără tradiţii este un popor fără viitor.”

Alberto Lleras Camargo

Centrul Școlar de Educație Incluzivă ,,Orizont” Oradea a organizat joi, 25 aprilie 2024, la Palatul Copiilor Oradea, activitatea principală a proiectului Concurs regional de folclor și tradiți,Tradiții românești, în colaborare cu I.Ș.J. Bihor și Palatul Copiilor Oradea.

Coordonatorii proiectului, subsemnatele, prof. Liliana Canalaș, prof. Adina Cărădan și prof. Dorina Tocuț , alături de întreaga echipă de organizare a CȘEI ,,Orizont” Oradea, au primit, cu drag, elevii școlilor partenere din județele Alba, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Bistrița-Năsăud, Satu-Mare.

Distinșii invitați au apreciat  inițiativa Centrului Școlar de Educație Incluzivă „Orizont” Oradea, au mulțumit părinților și profesorilor coordonatori de elevi pentru susținerea, aprecierea și cunoașterea valorilor tradiționale românești: prof. Carmen Dume, inspector școlar pentru activități extracurriculare, prof. Elena Erdeli, inspector școlar pentru  învățământul special, prof. Marius Constantin Marcu, director Palatul Copiilor Oradea, prof. Flaviu-Ștefan Zancu, președintele Sindicatului Liber din Învățământ Bihor, prof. Aurica Bonțu, profesor la Liceul de Arte Oradea, și Lucian Florin Bonțu, corepetitor la Școala de Arte „Francisc Hubic” Oradea.

Director CȘEI ,,Orizont” Oradea, prof. Lăcrimioara Șipoș, a mulțumit pentru interesul și prezența în număr atât de mare, elevi , profesori, părinți, bunici, reprezentanți ai unor instituții de seamă din jud. Bihor, ai mass-mediei orădene.

Șezătoarea din cadrul proiectului a fost un spectacol cu cortina deschisă, un spectacol în care au fost prezentate, cu mândrie față de apartenența noastră, costume populare, obiceiuri, obiecte tradiționale din diferite zone ale țării (Bihor, Alba, Arad, Caraș-Severin, Bistrița- Năsăud și Satu Mare), cântece de copii cu versuri puternice de trăire și simțire românească și pricesne, momentele cuprinse în cele trei secțiuni ale activității.

Prin proiectul educativ Tradiții românești se propune valorizarea tradiţiilor şi obiceiurilor poporului nostru în contextul actual socio-cultural când influenţa mass-mediei promovează în rândul tinerilor împrumuturi din diverse culturi.

Frumoase costume populare din diferite zone ale țării s-au purtat, cu mândrie, elevii participanti au purtat ii cusute de bunici, străbunici, iar cântecele și pricesnele au răsunat pe scena Palatului Copiilor.

Peste 400 de elevi prezenți la Concursul regional de folclor si tradiții și în acest an, care, continuă și transmit, mai departe, tradițiile și obiceiurile locale.

Alături de cele 50 de momente artistice prezentate pe scenă, elevii și profesorii Adrian Nicolae Micula și Gheorghe David au desfășurat Atelierul de încondeiat ouă cu bizarca în holul de intrare al Palatului Copiilor.

Bunici, părinți, elevi, preșcolari, cadre didactice, reprezentanți ai unor instituții de seamă ale comunității didactice bihorene s-au bucurat, din plin, de momentele pregătite, cu măiestrie de către toți participanții pe scenă, au admirat diversitatea și frumusețea tradiției străvechi românești, puterea și trăirea deosebită a identității noastre naționale.

Bucuria pe care elevii o simt ascultând, vizionând, aplaudând momentele artistice de pe scenă se adaugă împlinirii de a da naștere oului încondeiat, cu puțin înainte de Sărbătoarea Învierii, de a arăta părinților, bunicilor, cadrelor didactice rodul muncii lor cu admirație față de tradiția creștină românească.

Atât în sala de spectacol, cât și la atelierul de încondeiat, elevii din învățământul de masă, din mediul urban și rural, din județul Bihor și alte județe, au interacționat cu elevii din învățământul special, s-au susținut reciproc.

prof. LILIANA CANALAȘ, prof. ADINA MIOARA CĂRĂDAN, prof. MARIA DORINA TOCUȚ

Centrul Școlar de Educație Incluzivă ,,Orizont” Oradea

Sursă imagini: fototeca personală Adina Cărădan

Leave a comment