Concursul județean de poezie Viața prin ochi de poet, ediția a III-a, organizat de Muzeul Țării Crișurilor din Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Casa Corpului Didactic Bihor și Colegiul Național Mihai Eminescu din Oradea, și-a desemnat câștigătorii pentru toate secțiunile. Tema concursului din acest an a fost Mama – centrul universului meu.
Festivitatea de acordare a premiilor pentru secțiunea în limba română a fost găzduită de Muzeul Memorial Iosif Vulcan din Oradea, marți, 28 mai 2024. Printre organizatorii acestui concurs se numără Lavinia Ungureanu, muzeograf al Muzeului Țării Crișurilor – Complex Muzeal și responsabil de proiect, prof. Florina Polasec, profesor metodist CCD Bihor, Ioan F. Pop, poet, eseist, publicist, muzeograf, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
„Organizatorii mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă desfășurarea acestei activități atât de complexe, pline de emoție. În mod deosebit le mulțumim elevilor care și-au încercat condeiul și au avut curajul să își trimită poeziile juriului, cadrelor didactice coordonatoare, unităților de învățământ preuniversitar implicate în acest proiect. Nu în ultimul rând, mulțumim juriului pentru sarcina deloc ușoară pe care și-a asumat-o, aceea de a selecta cele mai bune creații literare din totalul de peste 450 de poezii trimise de elevii din Bihor”, a ținut să precizeze Lavinia Ungureanu, muzeograf al Muzeului Țării Crișurilor din Oradea.
La secțiunea de creație lirică în limba română s-au remarcat elevii din ciclul primar: Premiul I – Toderaș Timea, cu poezia Mama, de la Școala Gimnazială nr. 1 din Uileacu de Beiuș; Premiul II – Ardelean Tudor, cu poezia 8 Martie, de la Liceul Don Orione din Oradea; Premiul III – Rév Alexandra Ioana, cu poezia Iubire oarbă, de la Liceul Teoretic Constantin Șerban din Aleșd; Mențiune – Morar Carina, cu poezia Mama, Școala Gimnazială Nicolae Bălcescu din Oradea.
La ciclul gimnazial au fost premiați elevii: Premiul I – Avram Nicolae Ciprian, cu poezia Înger bun, de la Școala Gimnazială nr. 1 din Nucet; Premiul II – Laslău Ionuț Bogdan, cu poezia Mama mea, centrul universului meu, de la Școala Gimnazială Avram Iancu din Oradea; Premiul III – Ciordaș Luca, cu poezia Mama-mi citește, de la Școala Gimnazială Nr. 1 din Sântandrei; Mențiune – Rév Diana Maria, cu poezia Mama mea, de la Liceul Teoretic Constantin Șerban din Aleșd.
La ciclul liceal au fost premiați elevii: Premiul I – Petrache Andrei Ovidiu (clasat pentru al doilea an consecutiv pe Locul I), cu poezia Înțelepciunea Mamei, de la Colegiul Național Teodor Neș din Salonta (profesor de Limba română – Roxana Ilieș); Premiul II – Sime Casian, cu poezia Când i-aș auzi iar glasul, de la Colegiul Național Emanuil Gojdu din Oradea; Premiul III – Fritea Miruna Ioana Natalia, cu poezia Rădăcina vieții mele, de la Liceul Tehnologic Horea din Marghita; Mențiune – Ștean Andrei, cu poezia Din suflet… mama, de la Liceul Tehnic Traian Vuia din Oradea.
Câștigătoarele Premiului I la Concursul județean de poezie Viața prin ochi de poet, ediția a III-a, secțiunea în limba engleză sunt: Zgîrd Eliza Rebeca, cu poezia An ode to you, Mother, de la Colegiul Național Mihai Eminescu din Oradea; Rain Sonia Maria, cu poezia The sun of my heart, de la Colegiul Național Iosif Vulcan din Oradea; Tivadar Sofia Carina, cu poezia Mother’s Love, de la Colegiul Național Iosif Vulcan din Oradea. Premiul II a fost acordat creațiilor lirice semnate de Negruț Rareș Vasile, cu poezia The war of myself, de la Colegiul Național Iosif Vulcan din Oradea; Rév Diana Maria, cu poezia My mother, de la Liceul Teoretic Constantin Șerban din Aleșd; Culici Maria, cu poezia The Most Precious Gift, de la Colegiul Național Iosif Vulcan din Oradea. Premiul III a fost acordat elevelor Bireș Daria, pentru poezia My mom, my universe, de la Școala Gimnazială Oltea Doamna din Oradea și Susan Patrisia Antonia, pentru poezia My special one, de la Liceul Tehnologic Horea din Marghita. La secțiunea de poezie în limba engleză au fost premiate cu Mențiune elevele Popa Maya-Carla, cu poezia Mom, de la Școala Gimnazială nr. 11 din Oradea și Sidea Andrada Florentina, cu poezia Mother, my Universe, de la Colegiul Național Iosif Vulcan din Oradea.
Câștigătorii Concursului județean de poezie Viața prin ochi de poet, ediția a III-a, secțiunea în limba maghiară sunt cu toții elevi la Școala Gimnazială Szacsvay Imre din Oradea: Premiul I – Nagy Léda, cu poezia Egy biztos, anya a mindenem; Premiul II – Béres Keán, cu poezia Anyával az élet; Premiul III – Bruncsák Nóra, cu poezia Anya – a világ közepe.

Felicitări tuturor participanților, organizatorilor, premianților și profesorilor coordonatori!
Sursă imagini: fototeca personală Andrei Petrache