Prof. Nicoleta Boloca, director al Școlii Octavian Goga: „Vacanță de vis tuturor!”

Apusul anului școlar 2023-2024 a fost sărbătorit ca la carte, în curtea Școlii Gimnaziale Octavian Goga din Oradea, alături de întreaga comunitate a cartierului Ioșia și nu numai.

Subsemnata, prof. Nicoleta Boloca, directorul școlii, am subliniat la careu faptul că încheierea unui an școlar este însoțită, pe de-o parte, de festivitatea de final, de satisfacția reușitelor, de entuziasmul premiilor, de mândria de a fi elev goghist; pe de altă parte, poate să trezească regretele și nostalgia colegului sau colegei de bancă, a fetei cu ochi de chihlimbar, a băiatului dintr-a VII-a…

Elevii, dascălii și părinții, cu toții putem în această zi să ne deschidem sufletele și să profităm de acest final de an școlar, pentru a ne exprima dragostea, mulțumirea, recunoștința, felicitările, dar și dorința sinceră de a ne revedea cu bucurie și cu forțe proaspete în anul școlar ce va veni, 2024-2025.

Acum, la final, când evidențiem că a mai trecut un an școlar, îi felicităm pe toți elevii noştri, le adresăm mulțumiri părinților pentru încurajări şi susținere, iar apoi transmitem apreciere cadrelor didactice, pentru toată implicarea și dăruirea.

În numele direcțiunii școlii, subsemnata, prof. Nicoleta Boloca, alături de cadrele didactice, de întreaga echipă de la Goga, le dorim tuturor o vacanță minunată, plină de bucurii și împliniri sufletești, și le urăm să revină la toamnă cu dragoste de carte reînnoită!

A sosit vacanța, cu trenul din Franța!

prof. NICOLETA BOLOCA,

director al Școlii Gimnaziale Octavian Goga Oradea

Sursă imagini: fototeca personală Ramona Țărău

Leave a comment