Alin Ștefănuț (coord.), Reflectarea valorilor în literatură, Editura Didactica Militans, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2024

Reflectarea valorilor în literatură, volum lansat într-o zi dedicată prin excelență figurii tutelare a învățătorului, celui care pune început bun traseului existențial al fiecărui copil aflat sub oblăduirea sa, are la bază preocupările, interogațiile, dar și provocările actuale ale profesorilor și didacticienilor în efortul lor de a răspunde exigențelor unui sistem educațional aflat într-o continuă primenire și reașezare.  

Coagulat în urma dezbaterilor prilejuite de simpozionul organizat anul trecut de Casa Corpului Didactic Bihor și Facultatea de Litere a Universității din Oradea, volumul coordonat de dl. prof. Alin Ștefănuț, își propune 4 direcții de cercetare. Prima vizează exegeza operelor unor autori canonici (Creangă, Slavici, Sadoveanu, Preda), opere modelatoare de conștiințe și creatoare de repere morale, culturale și identitare; cea de-a doua direcție, însă, este dedicată grilei de lectură a unor „alternative la textele de manual”, mai puțin explorate – cum sunt poezia religioasă, „literatura de sertar”, generația `27. A treia direcție cuprinde abordări inedite, din prismă identitară, sau moral creștină, ale unor capodopere ale literaturii universale, iar cea de-a patra este axată pe rolul, metodele și instrumentarul pedagogului, profesorului de azi în cultivarea valorilor.   

Întrebarea fundamentală de la care pornește întregul demers are ca obiect însăși literatura și finalitatea ei. Care mai este, așadar, rolul literaturii azi, din perspectivă didactică? Mai este ea, literatura, vehicul de sens și prilej de reflecție, de introspecție, și prin aceasta întemeietoare de sisteme și ierarhii valorice? În mod sigur da, vine răspunsul autorilor acestui volum, chiar dacă scriitura literară a suferit mutații, trecând ea însăși printr-o profundă prefacere, iar profilul cititorului s-a modificat și el substanțial față de secolul trecut.

În economia acestei relații, ora de literatură se convertește astfel în spațiu de dialog și de întâlnire cu valorile morale, identitare, estetice și culturale, dar și cu paradigme mentale și orizonturi de așteptare fundamental diferite, instituind adevărate „busole morale”.

Simptomatic pentru „o vârstă a unui climat educațional și literar ce se află în căutarea reperelor”, după cum subliniază însuși coordonatorul volumului, acesta încearcă să găsească soluții la întrebări cât se poate de concrete și stringente din procesul instructiv-educativ, și aș aminti aici câteva: cum poate fi predată astăzi literatura după înlocuirea unui curriculum sistemic bazat pe operele autorilor canonici cu un curriculum relativist bazat pe recomandări? Cum abordăm textele și autorii canonici? Mai reverberează aceste perspective în conștiința noilor generații? Și nu în ultimul rând, cum se modifică rolul profesorului în noua realitate educațională?

În contextul unei lumi marcate de o profundă criză spirituală și existențială, tot mai atomizată, agonizândă, în care valori umane esențiale cum sunt Binele, Frumosul și Adevărul au fost pervertite și relativizate, a vorbi despre valori și despre efectul lor modelator prin intermediul literaturii se anunță a fi un veritabil act de curaj, dar și un demers recuperator atât de necesar zilelor noastre.

Pentru copilul mic și pentru cel aflat la vârstă școlară mică, textele literare cu care acesta intră în contact devin definitorii în creionarea propriei înțelegeri asupra lumii, fixând pilonii pe care apoi se vor construi imaginea sa despre sine și despre ceilalți, precum și locul său în lume, iar cel mai bine pare să fi surprins acest aspect  Bruno Bettelheim în a sa Psihanaliză a basmelor: „De-a lungul celei mai mari părți din istoria omenirii, în afara experienței imediate din sânul familiei, viața intelectuală a unui copil era dependentă de poveștile religioase și mitologice și de basmele populare. Această literatură tradițională alimenta imaginația copilului și îi stimula capacitatea de a fantasma. Simultan, din moment ce aceste povești răspundeau la întrebările cele mai importante ale copilului, ele erau un factor major al socializării lui. Miturile  și rudele lor apropiate, legendele religioase, furnizau materialul din care copiii își formau concepția despre originea și finalitatea acestei lumi și despre idealurile sociale după care un copil se putea modela.” (Bettelheim, Psihanaliza basmelor, p. 37).

În această perspectivă, rolul educatorului și profesorului, de călăuză și mijlocitor al cunoașterii prin raportarea la operele literare studiate, de formator al capacității de discernământ și al multiplelor abilități menite a-l face pe copil cât mai autonom, de asemeni, rolul de facilitator al dezvoltării inteligenței emoționale a copiilor vin ca o fericită completare a educației parentale, însușite în cadrul familial, după cum evidențiază aproape o treime din studiile reunite în volumul de față și dedicate valențelor formative ale literaturii pentru copii. 

Sub presiunea evoluției societale, profesorul își depășește condiția tradițională de comunicator de cunoștințe și își apropriază noi funcții – de mentor, figură parentală, consilier, regulator, promotor, organizator, răspunzând astfel nevoilor în schimbare ale elevilor săi. Prin mijloace moderne de prezentare, de tipul Power Point, Canva, Story Jumper, profesorii vin în întâmpinarea noilor generații de elevi, cu competențe digitale tot mai dezvoltate, facilitându-le în felul acesta receptarea textelor literare studiate și încurajându-i totodată la dezbatere și la susținerea propriilor puncte de vedere, exercițiul lecturii cotidiene fiind definitoriu și mai târziu în conturarea personalității și osaturii interioare a adolescentului.

Și dacă sensurile și valorile propuse de opere canonice precum Ion, Moromeții, Baltagul sau Mara par greu de accesat în lipsa contextualizării adecvate, iar valori precum iubirea de pământ, familia, apartenența la o minoritate religioasă și etnică par să-și fi pierdut din pregnanță, acestea pot fi recuperate prin reconstituirea paradigmatică a societății ilustrate în aceste texte în datele ei esențiale, prin analiză antropologică și ca expresie a dialogului intercultural  iar, uneori, prin raportare la opere literare în care aceleași valori sunt așezate în cadre mult mai atractive pentru tinerii cititori (Jocul lui Ender al lui Orson Scot Card pe tema diferențelor culturale dintre două tipuri de civilizații).

Ecouri mult mai puternice, forțând o raportare mult mai personală, trezesc în sufletele și conștiințele tinerilor cititori poezia religioasă născută din experiențele carcerale și literatura de sertar, prima prin cotele înalte ale trăirilor, iar cea de-a doua prin mesajele subtextuale încifrate în dublul limbaj – strategie naratorială electivă, prin care în timpul regimului comunist autorii români, dar și cei est-europeni, au încercat să ocolească cenzura, în unele situații fiind vorba însă de o contrafacere a operei, rescrise în această cheie după 89, fenomen ce merită el însuși studiat. Ambele tipuri de literatură aduc în discuție valori umane și teme importante, amintim aici: libertatea, demnitatea umană, credința, binele, răul istoriei, opresiunea, mântuirea ș.a.

 În noua paradigmă culturală, marcată de relativism, polimorfism și subiectivism, ne putem întreba pe bună dreptate care mai este semnificația, locul și rolul canonului literar? După o amplă considerare a celor mai relevante accepțiuni coagulate de-a lungul timpului de termenul luat în discuție, Alin Ștefănuț concluzionează, subliniind faptul că: „Din perspectiva noastră, canonul literar școlar are principalul rol de a contribui la conturarea unei viziuni coerente asupra vieții și de a constitui o bază solidă pe care se articulează un sistem de valori personal, stabilit în acord cu un anumit deziderat social” (Ștefănuț, p. 120), demonstrând așadar faptul că în ciuda multiplelor sale reinterpretări și reconsiderări, canonul literar își păstrează până în prezent relevanța, slujind credincios dascălul în demersul său formativ și educativ, precum și generații întregi de elevi, cu tot cu specificitățile și diferențele lor.

Riguros, eteroclit și extrem de aplicat, volumul de față are marele merit de a surprinde simptomatic interogațiile, provocările și frământările cu care se confruntă în prezent educatorii și profesorii români, nesfiindu-se însă să și ofere răspunsuri concrete și soluții tuturor celor interesați.

ROXANA IVAȘCA

redactor, Editura Universității din Oradea

Sursă potret: fototeca personală Roxana Ivașca