Problematica cyberbullying-ului (hărțuirea în mediul virtual) este recentă, ea apărând ca o consecință, un efect, al tehnologiei avansate din prezent (Carter, 2013). Deși viața copiilor, a adolescenților, în școli a fost dintotdeauna condusă de forțele sociale, de ierarhii și de networking, cyberbullying-ul aduce noi implicații în dinamica dintre elevi. În ultima perioadă, tinerii primesc cu asalt informații privind bullying-ul și cyberbullying-ul prin filme (”Cyberbully”), seriale TV (”Cele 13 motive”), cărți (”Backlash” de Sarah Darer Littman), și jocuri video agresive.

Având în vedere definițiile cele mai acceptate în cadrul cercetărilor științifice, cyberbullying-ul se referă la acele acțiuni agresive și intenționale care se realizează în mod repetat în mediul virtual (electronic) sau prin mesaje pe telefonul mobil de către un individ sau un grup de persoane către victime care nu se pot apăra ușor sau nu se pot apăra de daunele acestor acțiuni (Domínguez-Hernández, Bonell, & Martínez González, 2018). Ambele definiții se bazează pe trei elemente centrale: a face rău intenționat, existența unui dezechilibru de putere între victimă și agresor, și repetiția comportamentului de hărțuire în timp (Olweus, 1993).

Evenimentul de cyberbullying se petrece asemeni hărțuirii, în anumite contexte nespecifice diverse (grup online, platformă de socializare online), în cadrul cărora se folosesc diferite instrumente, ceea ce înseamnă că trebuie să fie luate în vedere anumite condiții specifice. Printre aceste condiții specifice se regăsește prezența mai multor persoane implicate în actul de hărțuire (virtual). Pe lângă rolurile de victimă și de hărțuitor, mai există și alte persoane implicate deseori activ sau pasiv în evenimentul de cyberbullying. Printre acestea se regăsește rolul de bystander, care are o importanță crescută în cadrul contextului specific de hărțuire tradițională sau virtuală. Având în vedere posibilitatea spectatorilor de a contribui pozitiv în actul de hărțuire, în anii precedenți atenția a fost focusată pe investigarea acestui rol și a factorilor individuali sau de grup care pot influența comportamentele potențiale și responsabilitățile spectatorilor (Song & Oh, 2018).

Un număr restrâns de studii au încercat să identifice însă consecințele negative pe care actul violent îl are asupra martorilor evenimentului (Midgett & Doumas, 2019). Există astfel întrebarea dacă cei care asistă sunt afectați semnificativ de cyberbullying într-o manieră negativă și care sunt factorii care influențează măsura în care aceștia resimt efectele actului în sine. Posibilitatea ca tinerii care asistă la cyberbullying să dezvolte simptomatologie depresivă și anxioasă prin mecanismul empatiei este susținută și inițiată de cercetarea condusă de către Wright, Wachs și Harper în anul 2018. Aceștia au investigat rolul empatiei în relația dintre a fi martor la cyberbullying, depresie și anxietate. Rezultatele lor arată că există o relație între cele trei variabile. Mai mult chiar, cercetătorii au observat faptul că empatia moderează relația pozitivă dintre rolul de bystander și depresie, însă nu și în cazul anxietății.

Cu toate acestea, nu există alte studii pentru a putea compara rezultatele obținute de către Wright și colaboratorii săi. Este nevoie așadar de noi cercetări care să investigheze relația dintre poziția de bystander în cazul cyberbullying-ului, empatie, depresie și anxietate, pentru a dezvolta noi programe de prevenție și intervenție care să includă mai multe fațete ale tuturor persoanelor implicate în hărțuirea virtuală.

Asocierea dintre rolul de spectator în cyberbullying și dezangajare morală are rezultate mixte în literatură (Lazuras, Pyżalski, Barkoukis, & Tsorbatzoudis, 2012). Numeroase studii au arătat faptul că hărțuirea tradițonală este asociată pozitiv cu dezangajarea morală (Perren, & Gutzwiller-Helfenfinger, 2012). Pe lângă asta, există cercetări care au studiat asocierea dintre emoțiile de ruminare, rușine și vinovăție (emoții morale) și comportamentele morale (Perren, & Gutzwiller-Helfenfinger, 2012). Cu toate acestea, doar un număr limitat de studii au investigat relația dintre hărțuirea virtuală și emoțiile morale. Emoțiile morale (de rușine, ruminare și vinovăție) și implicit distresul emotional resimtit de către adolescenți în urma hărțuirii tradiționale poate fi influențat de către alte procese mentale cum ar fi inferențele și atribuirile făcute (Thornberg, Pozzoli, Gini & Jungert, 2015). Presupunem că acest lucru se va regăsi și în cazul acțiunii agresive din mediul online, deoarece și acesta implică procese cognitive complexe care apar în urma observării hărțuirii.

Într-un studiu din 2014 realizat de către EU Kids Online, s-a descoperit că 12% dintre copiii cu vârste cuprinse între 11-16 ani au fost afectați de cyberbullying (Domínguez- Hernández et al., 2018). A fost deja demonstrat faptul că hărțuirea tradițională are consecințe negative pentru sănătatea mentală a spectatorilor hărțuirii tradiționale (Midgett & Doumas, 2019). Asemeni, cyberbullying-ul a fost demonstrat că are consecințe psihologice grave, cum ar fi frică, depresie, izolare, anxietate sau stres (Hinduja & Patchin, 2013). Este necesar să se realizeze noi studii prin care să se aprofundeze cunoștințele despre acest proces complex al agresivității din mediul virtual datorită impactului pe care acesta îl are în viața copiilor și a adolescenților.

Numărul tinerilor care se implică într-un mod sau altul în hărțuire virtuală, atât în cadrul mediilor de socializare cum ar fi Facebook, Instagram sau Twitter, cât și în cadrul aplicațiilor pentru mesaje instant (de exemplu Whatssap) este unul destul de mare. Conform unui studiu din anul 2005, aproximativ 90% dintre copii cu vârste între 12 și 17 ani își petrec zilnic câteva ore pe internet, jumătate dintre tineri având telefoane mobile (Snakenborg, Van Acker, & Gable, 2011). Acești indivizi, fiind ocazional sau în mod constant martori ai evenimentului, pot să dezvolte credințe normative despre actul agresiv, devenind mai pasivi și acceptând astfel comportamentele nepotrivite (Allison & Bussey, 2016).

În ultimii anii cercetările s-au focusat astfel pe rolul bystander-ilor în incidentele de bullying și cyberbullying (Bauman, 2014) datorită puterii lor de a schimba semnificativ traiectoria evenimentelor, aceștia putând fie să oprească actul prin apărarea victimei, fie să crească intensitatea lui prin susținerea hărțuitorului. Cu toate acestea s-au descoperit diverse consecințe negative ale implicării în hărțuire pentru indivizii care sunt martori, cum ar fi probleme sociale sau afective.

Rezultatele studiului lui Wright, Wachs, & Harper (2018) arată că a fi martor la evenimentele de cyberbullying este relaționat pozitiv cu depresia și anxietatea adolescenților, auto-raportată. Aceste descoperiri sunt în concordanță cu rezultate anterioare privind martorii la evenimente clasice de hărțuire. Precum în cazul hărțuirii tradiționale, și martorii evenimentelor de cyberbullying pot să se teamă de faptul că ar putea să fie victime în viitor. Conform teoriei neajutorării învățate (Seligman, 1975) depresia și anxietatea pot rezulta din sentimentul de pierdere a controlului în evenimentul de cyberbullying. Mai mult chiar, unii martori ar putea experimenta de asemenea disonanță cognitivă dacă ignoră situația și nu intervin activ, asta având ca urmare dezvoltarea unor stări de vinovăție, depresie și anxietate.

Există puține cercetări care abordează eventuala relație de moderare dintre empatie, a fi martor la cyberbullying, depresie și anxietate. Este important să se investigheze dacă empatia moderează relația dintre aceste asocieri deoarece tendința de a fi empatic s-ar putea să crească sentimentele martorilor pentru victime, ceea ce ar putea avea impact asupra sănătății mentale a acestora (Rivers, Poteat, Noret, & Ashurst, 2009). În literatura generală se cunoaște faptul că adulții care sunt depresivi sau anxioși au deseori un nivel normal sau crescut de empatie (Wright, Wachs & Harper, 2018). Cu toate acestea, relația dintre empatie și depresie/anxietate, a fost mai puțin cercetată pe populația de adolescenți. Empatia a prezis depresia la adolescenții din Indonezia, iar în alt studiu s-a descoperit că adolescenții care au experimentat distres emoțional după o discuție cu un prieten despre o problemă, au raportat o bunăstare emoțională mai scăzută (Wright, Wachs, & Harper, 2018). Este neclar dacă empatia este relaționată cu anxietatea în cazul adolescenților deoarece puține studii au abordat această problemă, însă cercetările care s-au centrat pe adulți au relevat că există o relație pozitivă între experimentarea anxietății și empatie. Având în vedere rezultatele literaturii de specialitate privind relația empatiei cu nivelul de distres emoțional , se poate spune că un nivel ridicat de empatie în cazul martorilor cyberbullying- ului poate duce la o creștere a experiențelor lor de depresie și anxietate. Este posibil ca empatia să modereze relația dintre aceste asocieri deoarece înțelegerea empatică a suferinței victimelor poate crește distresul psihologic al martorilor cyberbullying-ului, mai ales atunci când aceștia nu intervin (Wright, Wachs, & Harper, 2018).

Reacțiile mentale pe care le au cei care observă evenimentele de hărțuire (virtuală) pot include atât empatia cât și dezangajarea morală (Allison & Bussey, 2017). Rezultatele studiilor arată că dezangajarea morală este asociată cu nivele scăzute ale comportamentelor de apărare (a spectatorilor activi), cea din urmă fiind asociată cu nivele scăzute de vinovăție privind inacțiunea în situația dată (Thornberg et al., 2015). În schimb, rolul spectatorilor activi a fost relaționata pozitiv cu nivele crescute de vinovăție, acest fapt indicând efecte mixte ale vinovăției și a dezangajării morale în contextul comportamentelor de hărțuire (Thornberg et al., 2015).

Rezultatele cercetărilor științifice privind relația dintre vinovăție, dezangajarea morală și comportamentul de spectator sunt destul de limitate și controversate (Mazzone, Camodeca, & Salmivalli, 2016). Unele studii spun că spectatorii afișează dezangajare morală scăzută și sunt predispuși spre a fi îngrijorați în situații morale. Pe lângă asta ei par a recunoaște hărțuirea ca fiind un comportament imoral deși nu încearcă să îl oprească sau să apere victima (Mazzone, Camodeca, & Salmivalli, 2016). Alte studii sugerează însă că, comportamentul spectatorilor hărțuirii este caracterizat de dezangajare morală și o eventuală sensibilitate spre vinovăție în contexte sociale. Având în vedere rezultatele controversate este nevoie de noi studii care să cerceteze cum relația dintre vinovăție și dezangajare morală afectează comportamentele spectatorilor neimplicați ai hărțuirii (outsider) pentru a o înțelege mai bine. Deși în ultima perioadă tot mai multe școli aderă la programe anti-bullying care se focusează pe dezvoltarea abilităților socio-emoționale ca metodă de prevenție, acestea nu pun destul accent pe învățarea unor strategii de coping eficiente în cazul celor care observă evenimentele. Multe intervenții se bazează pe învățarea unor deprinderi cu consecințe de scurtă durată: blocarea agresorului pe mediile de socializare, neutilizarea anumitor platforme online, etc. În acest sens putem deduce faptul că este nevoie de cercetări care să ajute la dezvoltarea unor noi intervenții, prin care aceștia să învețe noi moduri de a face față cyberbullying-ului.

BIBLIOGRAFIE

Albert Elis & Catharine MacLaren, Terapia Rational-Emotiva și Comportamentala, Ghidul Terapeutului, Editura All, Bucuresti, 2018

Allison, K. R., & Bussey, K. (2017). Individual and collective moral influences on intervention in cyberbullying. Computers in Human Behavior, 74, 7-15

Lowry, P. B., Zhang, J., Wang, C., & Siponen, M. (2016). Why do adults engage in cyberbullying on social media? An integration of online disinhibition and deindividuation effects with the social structure and social learning model. Information Systems Research, 27(4), 962-986.

Mazzone, A., Camodeca, M., & Salmivalli, C. (2018). Stability and change of outsider behavior in school bullying: The role of shame and guilt in a longitudinal perspective. The Journal of Early Adolescence, 38(2), 164-177

Midgett, A., & Doumas, D. M. (2019). Witnessing Bullying at School: The Association Between Being a Bystander and Anxiety and Depressive Symptoms. School Mental Health, 1-10

prof. EMIL BONDAR,

Școala Gimnazială Oltea Doamna, Oradea

Sursă imagine: fototeca personală Emil Bondar

Acest text constituie contribuția dlui Emil Bondar, profesor la Școala Gimanzială Oltea Doamna, la volumul colectiv Stop bullying, rezultatul unui proiect județean în care au intrat ca partenere zece școli din municipiu și județ. Volumul, coordonat de dna prof. înv. primar Natalia Ruzsa, de la Școala Gimnazială Oltea Doamna, este în curs de apariție la Editura Didactica Militans a Casei Corpului Didactic a Județului Bihor.