În anul școlar 2024-2025, pe melodia unui cântec mult îndrăgit de elevi și nu numai, i-a venit inspirația profesoarei de educație muzicală să creeze versuri adecvate aniversării zilei de 5 octombrie, Ziua Educației.
Astfel, la trio-ul școlilor orădene, sub bagheta profesoarei elevi de gimnaziu și de liceu au făcut o dedicație specială personalului din aceste unități școlare. Se știe cât de mult timp petrec copiii elevi și cadrele didactice împreună la ore și la activități extrașcolare de pregătire pentru performanță sau de remediere, plus munca harnicilor de la diverse compartimente precum secretariat, contabilitate, administratori, secretari, pedagogi de pe bună seamă s-ar putea considera școala ca a doua casă în care se țes relații de bună conviețuire.

Acest mesaj cuprinde cântecul:
ȘCOALA MEA-I A DOUA CASĂ
Școala mea-i a doua casă
Cu profesori și colegi
Zi de zi cu voie bună
Ne simțim tot mai uniți
Și respectul reciproc
E al nostru scop comun
Bine e și ce frumos
Să cântăm melodios:
Școala mea-i a doua casă
Să trăim, deci, armonios!
Învățarea este baza
Dar și extra-activități
Ce implică toată clasa
Cu profesori devotați
Împreună pas cu pas
Trecem peste-obstacole
Și cu-efort comun depus
Am ajuns unde-am propus:
Școala mea-i a doua casă
La mulți ani să trăim frumos!
prof. BONDAR ZITA