Universitatea din Oradea omagiază încă o dată bicentenarul nașterii „Crăișorului Munților”, Avram Iancu. De această, figura legendarului erou al moților va fi evocată în școlile județului Bihor.
Proiectul 200… Pentru Avram Iancu! este un proiect județean cu participarea internațională a Universității din Padova și a Universității de Stat din Moldova. Organizat de Universitatea din Oradea, prin: Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, Școala Doctorală de Istorie, Centrul de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir”, Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal și Inspectoratul Școlar Județean Bihor, proiectul „se adresează tuturor școlilor din județul Bihor, scopul său fiind popularizarea imaginii Crăișorului Munților și a valorilor care i-au călăuzit viața, în rândul elevilor de gimnaziu și liceu”, precizează organizatorii.
„Propunem participanților două etape principale în derularea acestui proiect: vizionarea docudramei Avram Iancu împotriva imperiului în școlile partenere și punerea în scenă, cu elevii, a unei piese de teatru despre viața și activitatea lui Avram Iancu. Piesa, adaptată nivelului de înțelegere specific elevilor, va avea un scenariu scris și pus la dispoziția școlilor de un grup format din istorici și cadre didactice”, declară prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, prorector al Universității din Oradea, adăugând că proiectul se derulează până la 1 mai 2025.
Din fiecare școală pot participa, în proiect, maxim 3 cadre didactice, indiferent de specializare. Prioritate au profesorii de istorie.
Înscrierea unei școli în proiect se face prin completarea celor două anexe: (Anexa 1 și Anexa 2), accesibile AICI.
Scanarea și trimiterea documentelor pe adresa de e-mail: scoaladoctoraladeistorie@gmail.com
Data-limită de înscriere: 31 octombrie 2024
Prin înscriere, fiecare școală capătă statutul de partener în cadrul proiectului, iar cadrele didactice înscrise devin automat membre ale acestuia.

„Până în 21 octombrie 2024, douăzeci de școli și colegii din Bihor ne-au transmis intenția de a face parte din acest proiect”, a mai anunțat prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș.
Filmul Avram Iancu împotriva imperiului va fi prezentat, în data de 1 noiembrie 2024, la Universitatea din Chișinău și, în 2 decembrie, la Universitatea din Padova.