Bienala bibliotecarilor școlari la CCD Bihor

Joi, 10 octombrie 2024, a avut loc întâlnirea metodică a bibliotecarilor școlari, cu tema Activități de promovare a lecturii în bibliotecile școlare. Astfel de reuniuni ale bibliotecarilor școlari din Bihor se desfășoară într-o cadență de două ori pe an.

La întâlnirea metodică, organizată și coordonată de subsemnata, prof. Mariana Trofin, bibliotecar și coordonator metodic, care s-a desfășurat la Casa Corpului Didactic a Județului Bihor, au participat 42 de persoane (40 bibliotecari școlari, un profesor documentarist, o persoană responsabilă cu biblioteca).

Pentru început, în calitate de amfitrion, am ținut să subliniez faptul că, deși Internet-ul reprezintă o realitate a lumii moderne, biblioteca rămâne o constantă culturală, un simbol al profunzimii spirituale, fiind în același timp un centru formativ în care elevii capătă diferite deprinderi constructive.

La nivelul bibliotecilor școlare din județul Bihor, în anul școlar 2023-2024 s-au desfășurat numeroase activități al căror scop principal a fost acela de a atrage elevii spre biblioteca școlară, de a le trezi interesul pentru lectură, în condițiile societății actuale, care este dominată de tehnologie, de inteligența artificială.

În cadrul întâlnirii au fost prezentate următoarele materiale: 

  • Biblioteca școlară – centru formativ pentru elevi, coordonator metodic, bibliotecar CCD Bihor, prof. Trofin Mariana-Rodica
  • Lectură cu parfum de toamnă, bibliotecar Cătălina Marta, Liceul de Arte Oradea
  • Fabule pe înțelesul copiilor, bibl., prof. Ioana Matica, Școala Gimnazială Dacia Oradea
  • Copiii și cărțile” – proiect educativ, bibliotecar Maria Dana Teședan, Școala Gimnazială Oltea Doamna Oradea

La finalul activității s-au discutat aspecte legate de cea de-a XXXV-a Conferință Națională a Asociației Bibliotecarilor din România, care se va desfășura la Oradea în perioada 1-5 septembrie 2025.

prof. MARIANA TROFIN,

coordonator metodic, bibliotecar CCD Bihor

Sursă imagini: fototeca personală Mariana Trofin

Leave a comment