Bullying-ul la grădiniță se manifestă sub forma excluderii de la jocuri și activități, neacceptării în grup, etichetării și exprimării neadecvate.
Salvați Copiii România, cu sprijinul Fundației OMV Petrom, extinde programul Să fim prieteni – Fără bullying – un program de prevenire a bullying-ului, cu o metodologie dezvoltată de Mary Foundation și Salvați Copiii Danemarca – la peste 260 de grădinițe din București și din țară. Analiza preliminară derulată înainte de introducerea programului în grădinițe arată că 85% dintre profesorii din unitățile de învățământ
selectate consideră că preșcolarii cu care lucrează se întâlnesc cu situații de bullying, iar 54% dintre ei afirmă că nu toți copiii au parteneri de joacă la grădiniță.
Programul Să fim prieteni – Fără bullying are la bază cercetări de ultimă oră și este fundamentat pe patru valori – toleranță, respect, grijă și curaj. Totodată, metodologia vine în sprijinul cadrelor didactice, oferind un model pedagogic și instrumente educaționale esențiale necesare implementării educației bazate pe valori, în acord cu prevederile curriculumului național pentru educație timpurie.
„Bullying-ul este un fenomen complex, care afectează bunăstarea emoțională, dezvoltarea socială și sănătatea mentală a copiilor și are consecințe atât asupra celor care sunt țintă a bullyingului, cât și asupra celor care inițiază sau a martorilor tăcuți. De aceea educația timpurie este esențială, pentru ca toți copiii să accepte și să valorizeze diferențele dintre ei și să dezvolte relații sociale sănătoase.”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
„Bullying-ul poate fi prevenit. 72% dintre cadrele didactice nou intrate în program afirmă acest lucru. Este necesar să intervenim cât mai devreme astfel încât să sprijinim copiii să își conștientizeze propriile trăiri emoționale și să învețe cum să le gestioneze într-un mod sănătos. Prin extinderea programului, oferim oportunități de a acționa și instrumente de prevenire a bullying-ului și promovare a relațiilor pozitive pentru copii, părinți și educatori din 20 de județe.” – Amalia Fodor, Director Fundația OMV Petrom.
1.244 de specialiști din grădinițe au fost formați în perioada iunie – septembrie 2024, alăturându-se celor 606 pregătiți în anul școlar anterior. Aceștia vor lucra cu peste 26.000 de preșcolari și părinții lor în anul școlar 2024 – 2025 pentru a crea comunităţi educaţionale incluzive şi sigure şi a-i spriji pe copii să aibă relaţii pozitive. Specialiștii beneficiază și de suport continuu în cadrul comunității de practică Să fim prieteni.
Ulterior formării, grădinițele au fost dotate cu valize cu resurse ce conțin instrumente educaționale specifice: ursulețul prietenos, ghiduri pentru specialiști, cărți cu activități, cartonașe de conversație, fișe cu exemple care stau la baza conversațiilor cu copiii. Cu ajutorul acestora, copiii învață să-și exprime emoțiile, dezvoltă o înțelegere mai profundă a propriului rol în interacțiunile cu prietenii, iar grupul de copii ca întreg este întărit. Prin folosirea materialelor, prin implicarea în numeroase conversații și activități de grup, copiii, părinții și specialiștii învață cum să gestioneze tachinarea și bullying-ul. Impactul intervenției va fi măsurat pe tot parcursul anului școlar, iar rezultatele vor fi folosite pentru a îmbunătăți și extinde edițiile din anii următori.

Studiul preliminar realizat în rândul cadrelor didactice mai arată că:
- bullyingul este conștientizat la nivelul comunității, 97% dintre cadrele didactice afirmă că fenomenul se află în atenția grădiniței unde își desfășoară activitatea
- 54% constată o creștere a fenomenului de izolare socială, afirmând că, în grădinița unde lucrează, nu toți copiii au cu cine să se joace. În aproape un sfert dintre aceste cazuri (23%), copiii excluși din jocul cu colegii se află în astfel de situații adesea sau în permanență
- 60% sunt de părere că bullying-ul reprezintă o problemă și în afara orelor de grădiniță
În ceea ce privește atribuirea responsabilității pentru comportamentele de bullying între copii, cel mai frecvent sunt indicați părinții (75% din răspunsuri), urmați de grupul copilului (50%), copiii respectivi (48%) și apoi cadrele didactice (42%) și conducerea școlii (12%). 72% dintre respondenți atribuie responsabilitatea mai multor factori, fapt care indică o corectă percepție asupra complexității fenomenului.
Studiul preliminar a fost derulat pe un eșantion de 608 specialiști (educatori, consilieri, directori) incluși în program. Chestionarele au fost aplicate anterior introducerii metodologiei în activitatea didactică.
Pentru mai multe informații, persoana de contact: Cristina Adam, manager proiect, e-mail: cristina.adam@salvaticopiii.ro, 0744 471 073
Sursă imagini: fototeca Salvați Copiii