Școala Oltea Doamna în concursul „Bihorul prin ochii copiilor noștri”

Elevii Școlii Gimnaziale Oltea Doamna au răspuns afirmativ invitației de a participa la concursul intitulat Bihorul prin ochii copiilor noștri, organizat de Consiliul Județean Bihor, Ecolect Bihor și Inspectoratul Județean Bihor.

Prin acest concurs se urmărește percepția naturii ca o creație a lui Dumnezeu, să se apropie de ea și să descopere județul Bihor din această perspectivă, a naturii, a florei și a faunei specifice.

Pentru învățământul primar, concursul presupune realizarea unui desen care să surprindă, din punct de vedere al fiecărui elev, mediul înconjurător, natura, iar pentru învățământul gimnazial, realizarea unei fotografii în natură, în care să surprindă mediul înconjurător.

La nivel de școală am realizat o expoziție cu lucrările realizate.

prof. înv. primar RUZSA NATALIA, coordonator proiect la nivel de unitate

prof. înv. primar RAMONA BIREȘ, consilier educativ,

Școala Gimnazială Oltea Doamna

Artwork: fototeca Școlii Oltea Doamna

Leave a comment