Școala Gimnazială Ioan Slavici: Abilitățile de vorbire în public

Să vorbești liber în fața lumii nu-i ușor! Să vorbești tare și clar, știind că cineva te ascultă cu atenție și, poate, te judecă sau chiar te dezaprobă, este și mai complicat. Elevii clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială Ioan Slavici însă nu mai au astfel de probleme, de când microfoanele și metodele proiectului Fii curajos, vorbește! au apărut în viața lor. 

Sunt Amelia Toth și sunt profesor de sprijin la una dintre cele mai prietenoase școli integratoare din câte cunosc: Școala Slavici!

De câte ori am ocazia, desfășor activități comune la clasele cu elevi integrați, pentru că eu consider că acest lucru este benefic atât pentru elevul cu CES aflat în căutare de prieteni și de acceptare, cât și pentru colegii lui pregătiți să ofere compasiune și suport. 

Imaginile de mai jos sunt surprinse în cadrul unei astfel de activități, iar pentru că eu folosesc cu succes la atelierele mele de Artă Intuitivă cardurile Dixit, le-am oferit elevilor pentru a-i stimula în crearea discursurilor. Ce a ieșit la iveală a fost minunat, surprinzător și de-a dreptul răscolitor. Având la dispoziție doar un minut fiecare pentru a livra un discurs structurat despre povestea cardului, copiii s-au întrecut pe ei înșiși. Am hotărât împreună că nimic din ceea ce vor povesti nu poate să fie greșit, pentru că fiecare își spune povestea lui și partea lui de adevăr. Acest lucru i-a ajutat să se relaxeze, să vină cu încredere în fața colegilor și să le spună ce emoții au ieșit la iveală, ce amintiri au apărut, ce ar face ei dacă… 

Și uite așa, o imagine cu un sfinx în asfințit a creionat o poveste despre o bunică dragă, care ne veghează de undeva, de sus; un vultur în zbor într-o zi însorită a fost prilej de glume despre ziua în care ne-am cunoscut cel mai bun prieten; un card reprezentând un ostatic a adus la suprafață frici legate de un moment în care am fost lăsați singuri acasă… și poveștile au continuat până când am și uitat că trebuie să ne pregătim de plecat acasă. 

Cum spuneam, să vorbești în fața lumii nu-i ușor; dar atunci când ai și o tulburare de coordonare motorie sau dislalie polimorfă, s-ar putea să fie și mai greu, sau aproape imposibil. Dar dacă ai parte de încurajări, dacă observi că povestea ta trezește interesul și realizezi că ești apreciat pentru strădania ta, lucrurile se îndreaptă cu siguranță spre echilibru și normalitate. 

În continuare redau câteva aspecte didactico-metodice ale desfășurării activității, ca exemple de bune practici.

Tema: Dezvoltarea Abilităților de Vorbire în Public cu Ajutorul Cardurilor Dixit

Obiective:

  • dezvoltarea abilităților de vorbire în public
  • îmbunătățirea coerenței și clarității exprimării
  • încurajarea împărtășirii emoțiilor și a exprimării creative
  • exersarea abilității de a oferi feedback constructiv

Materiale necesare: Carduri Dixit, Tabla inteligentă, Marcatori, Tabele de evaluare pentru fiecare elev

Etapele activității:

  1. Introducere
    – Explicarea scopului lecției și a activităților ce vor urma
    – Prezentarea cardurilor Dixit și explicarea modului de utilizare
    – Distribuirea tabelelor de evaluare și explicarea criteriilor de punctaj
  2. Desfășurarea activității
    Elevii vin pe rând la tablă. Cardurile Dixit vor fi prezentate pe tabla inteligentă, astfel
    încât elevii să poată să le vadă din bănci. Fiecare elev selectează pe rând câte un card Dixit și îl descrie timp de maxim 2 minute, folosindu-se, eventual, de unele întrebări sugerate:

Ce simți când vezi acest card? / Ce amintiri îți trezește?
La ce te duce cu gândul? / Ce titlu i-ai da acestui card?

În timpul prezentării, restul clasei completează tabelele de evaluare pentru colegii lor.

După prezentarea realizată de fiecare elev în parte, colegii vor face câteva remarci referitoare la respectarea criteriilor discursului:

  • exprimare corectă (1-10 puncte)
  • coerență (1-10 puncte)
  • creativitate (1-10 puncte)
  • gestionarea timpului (1-10 puncte)
  1. Feedback și concluzii
    Discuție despre experiențele trăite în timpul activității
    Fiecare elev își împărtășește gândurile despre cum a fost să vorbească în fața colegilor
    Elevii au fost punctați discută feedback-ul primit de la colegi
    Încurajarea elevilor să reflecteze asupra punctelor forte și a celor care necesită îmbunătățiri
  2. Evaluare:
    Fiecare elev va fi evaluat pe baza criteriilor stabilite, iar profesorul va oferi un feedback general pentru clasă.
    Profesorul va observa și nota participarea activă a fiecărui elev.
  3. Reflecție:
    La final, profesorul va reflecta asupra eficienței activității și va nota observațiile pentru a îmbunătăți viitoarele sesiuni.

Această activitate va oferi elevilor oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile de vorbire în public într-un mod creativ și interactiv, folosindu-se de imaginație și exprimare personală.

Detalii suplimentare – Rolul profesorului:

  • facilitator, oferind suport și încurajare elevilor
  • moderator, asigurându-se că fiecare elev are șansa de a participa și că timpul este
  • respectat
  • evaluator, oferind feedback suplimentar și ghidare

Mulțumesc, Luca Cristița, coordonator de proiect, pentru invitație în echipa de proiect! Elevii tăi sunt o încântare…

Mulțumesc, Buzulică Brîndușa, directorul școlii inițiatoare aplicante, pentru modul în care sprijini și încurajezi integrarea acestor elevi în colectivitate!

psiholog TOTH AMELIA,

profesor de sprijin

Sursă imagini: fototeca personală Toth Amelia

Leave a comment