Săptămâna Educației Globale (Global Education Week) este o inițiativă anuală de sensibilizare la nivel mondial care se desfășoară în a treia săptămână din noiembrie, organizată de Consiliul Europei. Este un apel de a regândi lumea împreună, folosind Educația Globală ca instrument de solidaritate și schimbare și de a contribui la o lume mai durabilă și echitabilă.
Tema anuală 2024 se concentrează pe cei 2 P: Oameni și Planetă.
Sloganul acestei ediții din 2024 este „Oameni conectați pentru o planetă incluzivă”.
Săptămâna Educației Globale îi ajută pe elevi să devină cetățeni globali, conștienți de rolul lor în lume și motivați să facă schimbări pozitive pentru un viitor sustenabil și pașnic.
În perioada 18-22 noiembrie 2024, albinuțele clasei a II-a de la Școala Gimnazială nr. 1 Buntești, județul Bihor, coordonați de subsemnata, prof. Titiana Laura Vesa, au marcat Săptămâna Educației Globale prin mai multe activități.










- Introducere: „Ce înseamnă o planetă incluzivă?”
Activitatea a debutat cu discuții despre diversitatea oamenilor, a culturilor, a animalelor și a ecosistemelor. S-a explicat termenul de „incluzivitate” într-un mod accesibil, iar copiii au înțeles că, incluziv înseamnă să ne asigurăm că fiecare persoană, animal sau plantă are un loc și este respectată.
- Joc: „Cercul incluziunii” – wordwall
Elevii s-au așezat în cerc, iar cu ajutorul unui joc creat în wordwall, fiecăruia i s-a potrivit o situație, cum ar fi: Un copil care vorbește altă limbă decât noi; Un animal pe cale de dispariție din cauza poluării; O fetiță care folosește un scaun cu rotile; O pădure care este distrusă pentru a construi clădiri etc.
Pe rând, fiecare copil a citit situația și a spus ce ar face pentru a fi incluziv sau pentru a rezolva problema. Ceilalți copii au putut adăuga idei sau soluții. Situațiile prezentate au privit: incluziunea socială, culturală și ecologică.
- Dezbatere
Elevii au fost împărțiți pe echipe primind câte o planșă cu mesaje scurte și inspiraționale despre Planeta Incluzivă, mesaje adaptate pentru a fi ușor de înțeles și atractive. După prezentarea conținuturilor, planșele au fost așezate în jurul planetei noastre.
- Joc interactiv – wordart
Elevii au descoperit platforma wordart și au creat un material ținând cont de temele abordate.
Așadar, acțiunile mici, zilnice, pot avea un impact mare asupra creării unei planete incluzive în care toată lumea să se simtă respectată și protejată.
prof. înv. primar TITIANA LAURA VESA,
Școala Gimnazială nr. 1 Buntești
Sursă imagini: fototeca personală Titiana Vesa