Perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă a constituit pentru preșcolarii Grupei Floricelelor ai Grădiniței cu Program Prelungit nr. 50 ( Structura 55) Oradea, coordonați de către doamna Adina Moț și subsemnata, Mihaela Vidican, educatoare, un bun prilej de a se familiariza cu tradițiile românești de iarnă.
Astfel, în cadrul proiectului tematic Obiceiuri și datini străbune, copiii au aflat despre Moș Nicolae, Moș Crăciun, dar și despre Nașterea Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos.
În această perioadă, dar nu numai, oamenii se străduiesc să fie mai buni unii cu alții și să răspândească bucuria prilejuită de venirea pe lume a celui mai sfânt copilaș. Au învățat colinde, au pregătit o serbare tematică și au descoperit câteva dintre obiceiurile și tradițiile de iarnă precum, împodobitul bradului, mersul cu colinda, întâlnirea cu Moș Crăciun…

S-au familiarizat, de asemenea, cu portul popular românesc, pe care l-au pus în valoare în cadrul serbării care s-a desfășurat sub forma unei șezători. Au recitat, au colindat și au dansat un dans popular specific zonei Bihorului, spre marea satisfacție a părinților și a celorlalți aparținători. Moșul le-a răsplătit efortul, oferindu-le cadouri prețioase.
Știut fiind faptul că, de Crăciun se merge cu colinda, preșcolarii noștri au colindat Primăria Municipiului Oradea, dar au fost la rândul lor colindați de către o clasă de elevi ai Școlii Gimnaziale Avram Iancu Oradea.




Profitând de prezența în „Orașul faptelor bune” a celor de la Radio ZU, copiii din grupa noastră s-au alăturat celorlalte grupe ale grădiniței și au făcut o colectă pe care au donat-o unui caz social prezentat în cadrul acestui proiect, învățând astfel că prin gesturi mici pot contribui la menținerea stării de sănătate a celor care nu sunt la fel de norocoși precum ei.
Prin activitățile pe care le-au desfășurat, copiii au înțeles că obiceiurile și datinile strămoșești sunt menite să transmită bucurie, „care bucurie și aici să fie, de la tinerețe pân’ la bătrânețe!”
prof. înv. preșcolar MIHAELA FLORICA VIDICAN,
Grădinița cu Program Prelungit nr. 50 ( Structura 55) Oradea
Sursă imagini: fototeca personală Mihaela Vidican