De curând am avut ocazia de a sta de vorbă cu doamna Alexandra Ardelean, fondatoarea școlii de engleză Bloomington School, care pregătește, într-un mediu plăcut, atât elevii, cât și adulții, să-și aprofundeze cunoștințele de limbă engleză și să prindă curaj în a le folosi. Bloomington School este situată pe strada Szigligeti Ede, nr. 1. I-am adresat dnei Ardelean câteva întrebări despre această școală, întrebări cărora domnia-sa le-a răspuns cu multă amabilitate.
Cum a început școala și ce v-a determinat s-o înființați?
Dintotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu copiii și să predau Engleza, iar înființarea unei școli a fost unul din visurile mele. Totodată, am văzut nevoia și cererea mare pentru un loc în care copiii să se simtă primiți și acceptați, iar părinții – mulțumiți de rezultate.
Ce tipuri de cursuri de engleză oferiți? Există și cursuri de pregătire pentru examene internaționale de limba engleză?
Oferim meditații la limba engleză copiilor, de la grădiniță până la liceu, studenților și adulților, ca și pregătire pentru examene Cambridge.
Cum reușiți să motivați cursanții să învețe limba engleză?
Încercăm să abordăm o metodă potrivită fiecărui nivel de vârstă și să răspundem specific nevoilor intelectuale și de învățare a fiecărui elev, folosind materiale și activități atractive, dar care totodată să asigure o asimilare eficientă a informației.

Ce faceți diferit față de alte școli de limba engleză?
Lucrăm cu grupe mici, de doi, maxim patru elevi, ceea ce ne ajută să avem o mai bună coordonare a activităților și a procesului de învățare. De asemenea, încercăm să păstrăm o atmosferă prietenoasă, relaxată, dar totodată profesională și plină de entuziasm, pentru asimilarea de cunoștințe noi.
Ce tipuri de materiale didactice sunt folosite la cursuri?
Folosim atât materiale create de noi de-a lungul timpului, cât și resurse puse la dispoziție de diferite edituri de specialitate.
Cum sunt implicați părinții în procesul educativ al copilului lor?
Părinții sunt mereu informați cu privire la situația copiilor și evoluția lor. Totodată, îi încurajăm pe părinți să fie implicați la efectuarea temelor pe care copiii le primesc. De asemenea, copiii susțin periodic evaluări din materia predată, unde din nou părinții au rolul de a se asigura că și acasă informația predată este aprofundată.
De unde denumirea „Bloomington”?
Numele Bloomington vine de la verbul bloom în limba engleză sau substantivul blooming – ambele referindu-se la înflorire; prin asociere, am vrut sa transmitem ideea de dezvoltare, creștere, înflorire a potențialului și a cunoștințelor, tot așa cum un boboc își deschide petalele.
Care sunt costurile?
Cursurile de Limba engleză se desfășoară în ședințe săptămânale de câte 1 h 30 min., iar costul unei ședințe este 60 de lei.

CONTACT:
tel. 0744 758 782, 0770 426 990
Facebook: Bloomington School
Instagram: @bloomington.school
Sursă imagini: Facebook Bloomington School
a consemnat DENISA MANEA,
clasa a XII-a, Filologie-Jurnalism
