În curricula viitoarelor cadre din creșe și grădinițe

Printre alte discipline, viitorii profesori din creșe și grădinițe pentru educație timpurie vor studia în facultate Neuroștiința educației, Managementul activităților de învățare prin joc și Drepturile copilului, colaborarea cu familia și instituțiile specializate.

Programul de licență Educație timpurie, cu o durată de trei ani, este destinat celor care doresc să urmeze o carieră didactică în creșe si grădinițe. Absolvenții vor avea competențele didactice corespunzătoare funcției de profesor pentru educație timpurie în învățământul ante-preșcolar și preșcolar (copii cu vârste între 3 luni și 3 ani, respectiv între 3 și 6 ani).

Ordinul cu noua Metodologie a fost publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr. 20/13 ianuarie 2025.

Free stock image

Leave a comment