Odată cu sosirea primăverii, în martie 2024 ne-am propus o activitate literară extracurriculară, având ca scop cultivarea tradițiilor și obiceiurilor populare de primăvară, iar în aprilie am desfășurat o activitate vizând comunicarea la microfon. Pe întreg parcursul proiectului Fii curajos, vorbește!, elevii Școlii Gimnaziale Szacsvay Imre din Oradea au fost coordonați de prof. Luca Cristița și de subsemnatele, prof. Kincs Grete și prof. Anca-Elena Mihalache.
Locul desfășurării activității Atelier de creație – confecționare de mărțișoare pentru mame a fost Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, iar etapele acesteia au fost următoarele:
- familiarizarea cu Legenda Mărțișorului, prezentată în clasă
- vizitarea secției de istorie a Muzeului Țării Crișurilor din Oradea
- confecționarea, sub îndrumarea coordonatorilor muzeului, de mărțișoare împletite / pictate
- scurt moment artistic dedicat femeii
La jumătatea lui aprilie 2024, am ieșit în natură, în Parcul Libertății – sau Parcul cu Lalele – și am desfășurat cea mai interesantă, inedită și captivantă activitate, care viza comunicarea la microfon, în public și cu mult curaj: Printre flori și valori. Experiența unui interviu în public.
Activitatea s-a desfășurat în mai multe etape. Profesoara a condus elevii în locul de organizare a activității, la intrare în parc, și le-a prezentat acestora regulile din această etapă ale proiectului. În căutarea de valori, printre flori – elevii pornesc, în echipe de câte doi elevi, în căutarea cartonașelor tematice, ascunse premergător printre lalelele din Parcul Libertății. Echipele s-au retras la locul de pornire, studiind cu atenție textele de pe cartonașe și și-au alcătuit o strategie de realizare a unui interviu în spațiul public (pe stradă), adresând întrebarea de pe cartonaș, referitoare la valorile umane necesare a fi însușite de către copii în comportamentul și în faptele lor.





Cu mult curaj, la microfon, elevii au abordat pe stradă trecătorii, prezentându-le acestora atât școala, cât și titlul și obiectivele proiectului, apoi le-au adresat întrebări, realizând astfel interviuri în limba română, dar și în limba engleză, atunci când persoanele intervievate au fost turiști străini (elevii fac parte dintr-o clasă de studiu intensiv a limbii engleze).
Momentul interdisciplinar Fii adultul pe care ai vrea să-l ai lângă tine! a constat în exercițiul de mișcare ce a urmărit desene pe asfalt, inclusiv Șotronul, în cadrul căruia elevii au putut descoperi valori morale și de caracter.
Revenind la școală, în sala de clasă, pornind de la răspunsurile obținute la microfon din partea trecătorilor, elevii au creat brățări lexicale (piese cu litere colorate, înșirate pe fir elastic), denumind fiecare câte o valoare umană importantă, descoperită pe parcursul realizării interviurilor de pe stradă: curajos, altruist, empatic, onest, harnic, respectuos, sincer, responsabil etc.
Micii noștri reporteri s-au bucurat de implicarea și aprecierea verbală a persoanelor intervievate.
prof. KINCS GRETE, prof. ANCA MIHALACHE,
Școala Gimnazială Szacsvay Imre
Sursă imagini: fototeca Școlii Gimnaziale Szacsvay Imre