Grădinița cu Program Prelungit nr. 50 ( Structura 55) Oradea, a fost gazda unui atelier intitulat Autoreglarea la copii și la adulți, care a avut-o invitată pe d-na psihoterapeut Veridiana Ghiurca.
Activitatea a îmbinat, într-un mod foarte plăcut, partea teoretică cu cea practică, oferindu-se exemple de bună practică menite să ajute atât adulții, cât și copiii în gestionarea situațiilor neplăcute, conflictuale.
Activitatea aceasta este inclusă în calendarul activităților din cadrul proiectului educativ național intitulat Împreună prindem curaj – Mai buni împreună. Prin acest proiect, grădinița noastră își propune să asigure un climat sigur, primitor și de susținere pentru toți preșcolarii și părinții acestora; să îmbunătățească relațiile de coeziune dintre preșcolari, familiile lor și personalul grădiniței; să îmbunătățească abilităților sociale și emoționale ale copiilor, dar și să-i conștientizeze pe aceștia asupra consecințelor săvârșirii faptelor.




Proiectul se derulează pe parcursul perioadei noiembrie 2024 – mai 2025 și este coordonat de d-na consilier școlar prof. Iulia Gavriș, din echipa de proiect mai făcând parte dna Paula Georgiana Pițigoi, director, și dnele prof. ed. timpurie Natalia Ghiuro, Natalia Șipoș, Mihaela Gavra, Laura Ile, Corina Jakab, Adina Moț, Janina Sabău și subsemnata, Mihaela Florica Vidican.
prof. ed. timpurie MIHAELA VIDICAN
Sursă imagini: fototeca personală Mihaela Vidican