În cadrul proiectului județean Fii curajos, vorbește!, am desfășurat activitatea extrașcolară Fii curajos, comunică asertiv!, provocând elevii clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială Ioan Slavici din Oradea, elevi care au desfășurat numeroase activități și lecții aplicând cu succes obiectivele acestui proiect.
Astfel, am discutat despre comunicarea: asertivă, agresivă și pasivă. Elevii au învățat să recunoască diferențele dintre cele trei tipuri de comunicare și să înțeleagă importanța comunicării asertive în relațiile interpersonale. Pe parcursul activității, elevii au fost încurajați să-și exprime opiniile și să lucreze în echipă pentru a recunoaște caracteristicile principale ale fiecărui tip de comunicare. De asemenea, au purtat ecusonul și au folosit microfonul, acestea fiind simboluri ale proiectului.
Interesante au fost părerile elevilor în urma vizionării filmulețului fără sunet, iar când a fost redat și sunetul, aceștia au realizat că percepția asupra acțiunii filmului era total diferită!
În final, elevii au fost provocați să rezolve un puzzle din cuvinte pentru a identifica mesajul zilei: Comunicarea este cheia.
Voi reda structura unei astfel de activități extrașcolare precizând faptul că întreaga activitate s-a desfășurat cu lejeritate, cu elementul de surpriză – ,,filmulețul fără sunet”, cu surprinderea percepției asupra unei realități însoțită de reconsiderarea punctului de vedere propriu și cu bucuria desfășurării momentului – munca pe grupe.
Profesorul clasei, prof. Luca Cristița, a devenit ,,elev coechipier” la munca pe grupe.






Titlul activității: Fii curajos, comunică asertiv!
Coordonator: profesor psiholog Coita Cecilia Florina
Invitat: prof. Luca Cristița – colaborator la Munca pe grupe
Unitatea școlară: Școala Gimnazială Ioan Slavici Oradea
Clasa: a IV-a A
Data: 7 iunie 2024
Resurse:
a) Umane: 12 elevi
b) Temporale: 50 de minute
c) Spațiale: sala dotată cu Tabla Smart sau sala de clasă cu aparatură electronică
Obiective operaționale:
Cognitive:
O1: Să definească termenul de comunicare.
O2: Să identifice aspecte ce țin de comunicare.
O3: Să definească comunicarea asertivă, pasivă și agresivă.
O4: Să facă diferența între comunicarea asertivă, pasivă și agresivă.
O5: Să exerseze practic modalități de comunicare asertivă
Psihomotrice:
O6: Să adopte o poziţie corectă în timpul desfăşurării activităţii
Afective:
O7: Să dovedească interes pentru activitate, concretizat în participare activă.
Strategiile didactice:
a) Forme de organizare: frontal, individual, pe grupe
b) Metode şi procedee didactice: conversația (catehetică, euristică), expunerea, explicația, exercițiul, învățarea asistată de calculator, munca pe grupe/ învățarea prin cooperare, învățarea prin descoperire
c) Mijloace de învățământ și material didactice: tabla școlară, aparatură electronică, fișe de lucru, cartonașe, puzzle
Motivația învățării:
Comunicarea asertivă se referă la abilitatea de a exprima gândurile, sentimentele și nevoile într-un mod clar, direct și respectuos. La copii, dezvoltarea acestei abilități este extrem de importantă pentru a-i ajuta să își exprime în mod sănătos emoțiile și pentru a-i învăța să se descurce în relațiile sociale. Acesta este de fapt și scopul proiectului!
Bibliografie și webografie:
- Programa școlară pentru disciplina Consiliere și dezvoltare personală, clasele a V-a – a VIII-a, București, 2017
- Baban, A. (2001), Consiliere educațională, Cluj-Napoca, Editura Ardealul
- Oșvat, C. (2010), Consiliere educațională. Ghid metodologic pentru orele de dirigenție și consiliere (Educational counseling. Guidelines for pupils’ guidance class). Journal of Social Research & Policy, 1(1), 1.
ANEXA 5
Exemple de situații pentru secretele comunicării:
- Prietenul tău fumează şi te roagă şi pe tine să fumezi cu el.
- Colegul tău îţi ia mâncarea din geantă fără să îţi ceară voie, dar ţie îţi este foarte foame.
- Aţi stabilit să mergeţi cu colegii la un film la o anumită oră şi zi, dar ei au modificat între timp ziua fără să te anunţe şi pe tine. Tu ai fost la data stabilită iniţial şi ai aşteptat degeaba. Ce faci?
- Colegii au scris pe banca ta cu vopsea care nu se poate şterge: « Eşti un tocilar! »
- Un prieten apropiat îţi înşală încrederea spunând lucruri neadevărate despre tine Într-un cerc de prieteni.
- Sunteţi profesori în locul meu. Cum aţi critica elevii care întârzie mereu la ore?





Concluzii ale elevilor, spuse la microfon, coordonatorului proiectului, după activitate:
- „Activitatea a fost interesantă!”
- „Mi-a plăcut munca pe grupe!”
- „Filmul fără sunet ne-a dus în eroare, la aflarea mesajului!”
- „A fost surprinzător să lucrăm pe grupe cu Doamna noastră învățătoare!”
- „Am descoperit cuvintele cheie după ce am gândit bine sarcina dată!”
- „Mi-a plăcut să vorbesc la microfon, în fața colegilor!”
prof. psih. CECILIA FLORINA COITA
Sursă imagini: fototeca personală Cristița Luca