În anul școlar 2023-2024 am avut privilegiul să particip, alături de alți colegi, implicați în echipa de proiect a Școlii Gimnaziale nr. 11 Oradea în cadrul proiectului educațional județean Fii curajos, vorbește!, implementat de către Școala Gimnazială Ioan Slavici Oradea, un proiect cu totul inedit, îndrăzneț, explorator și creativ, atât de necesar vremurilor noastre, un proiect ce facilitează dezvoltarea abilităților de comunicare orală și deschidere emoțională, abilități mai puțin prezente în existența de școlar al copiilor cu CES integrați în învățământul de masă.

Pot spune că acest proiect a venit ca o mănușă pentru elevii integrați, deoarece aceștia sunt deficitari la capitolul Comunicare – și nu pentru că ei nu pot sau nu știu, ci din cauza unei frici permanente de a nu fi judecați pentru felul în care ei se exprimă și de a nu se observa faptul că „sunt altfel”.

Această frică constantă împiedică comunicarea liberă, împiedică exersarea comunicării în cele mai diverse situații în care aceasta este necesară. Lipsa exersării comunicării face ca acești copii să nu își poată valorifica la maxim potențialul de care ei de altfel dispun, ei fiind reticenți în a arăta acest lucru.

Prin implicarea în serbările școlare, concursuri, festivaluri (festivalul Nașterea Domnului – Dar de Crăciun și festivalul Flori de mai), elevii cu CES sunt puși în situații de comunicare diferite de cele cu care aceștia se întâlnesc frecvent.

Vedeta acestui proiect a fost… microfonul. Acest obiect, mai puțin întâlnit în viețile noastre și în special în activitatea elevilor, a fost pentru început un motiv de emotivitate și stângăcie deoarece aceștia au făcut conexiunea dintre el și vedete, politicieni, personalități din diverse arii.

Trecând peste stările emoționale, menționate mai sus, elevii au acceptat să vorbească la microfon. Desigur că, după un timp, atunci când și-au dat seama că nu este chiar atât de greu pe cât au crezut la început, au prins curaj și au dorit să își exprime gândurile și părerile despre subiectul pus în discuție.

Prin participarea mea la ședințele de training, cu bogăția exemplelor din activitățile și experiențele celorlalți colegi participanți la proiect, cu multele exemple de bune practici din activitatea coordonatorului de proiect, prof. Luca Cristița, cu ocazia discuțiilor din cadrul întâlnirilor dintre membrii proiectului, pot spune că am acumulat suficientă experiență care m-a ajutat să aplic diverse tehnici și metode în munca alături de elevii cu CES.

Prin obiectivele urmărite, metodele și instrumentele aplicate, formele de organizare a lecțiilor în cadrul cabinetului profesorului itinerant și de sprijin, prin lecții alături de colegi de clasă sau din alte clase, prin activități de consiliere și sărbătoarea zilelor de naștere proiectul a creat contextul necesar dezvoltării personale, astfel încât acești copii să capete încredere în sine și în capacitățile lor atât intelectuale, cât și emoționale. Fiind formată încrederea în sine, elevii se vor adapta cu ușurință la provocările vieții, dând astfel un plus la sănătatea mentală și emoțională a acestora.

Prin întâlnirile la cabinet cu elevii, am pus bazele încrederii în ei, reușind ca aceștia să își exprime părerile în mod liber fără teamă și ezitare în a iniția și întreține o discuție, a crea lucrări practice, a le descrie și prezenta în fața altor colegi și a profesorilor. După ce am desfășurat activități de dezvoltare personală, consiliere (ședințe de încurajare, creșterea încrederii în sine prin jocuri), copiii au avut curajul să ridice mâna în cadrul orelor, să-și exprime părerile, să-și prezinte realizările (lucrări în cadrul diverselor expoziții, atât la nivelul școlii, cât și în alte contexte).

Din discuțiile cu învățătoarele/diriginții elevilor participanți în proiect, am dedus că elevii au devenit mai curajoși în a-și prezenta opiniile și impresiile. Până la participarea copiilor în acest proiect, fondatoarea proiectului, dna Lia Marinela Avram, a desfășurat o activitate extrașcolară prin care a pregătit elevii pentru proiectul ce urma să se desfășoare. Sub titulatura O zi cu Lia s-a pregătit lansarea proiectului, astfel încât elevii au făcut cunoștință cu ea și cu planul de acțiune al proiectului. Elevii au fost încântați de ceea ce urma să se întâmple, de activitățile inedite care urmau și de experiențele pe care aveau să le trăiască.

Activitatea din cadrul proiectului, s-a desfășurat într-un cadru aparte, printre baloane albastre, cu sigla proiectului aplicată la vedere. Atât copiii cât și eu, profesorul lor itinerant și de sprijin, am fost îmbrăcați în albastru, reprezentând culoarea proiectului și purtând pe piept ecusonul acestuia.

Interdisciplinaritatea a fost prezentă în această activitate deoarece am îmbinat în mod armonios materii precum: Limba și literatura română (elevii fiind rugați să citească ce scrie pe ecusoanele din piepturile lor, precum și pe sigla proiectului afișată la vedere pe tablă, au adresat și au răspuns la întrebări) și Consiliere și dezvoltare personală (subiecte abordate în cadrul orelor de dirigenție).

Din training-urile anterioare și din activitatea desfășurată la clasă de către terapeut / life coach Lia Marinela Avram, am învățat că totul începe cu o poveste, care să acapareze atenția copiilor și care să facă trecerea/introducerea spre subiectul și esența activității. Aici pot aminti povestea spusă de managerul și fondatoarea acestui proiect, folosind analogia dintre frica noastră și asemănarea cu frica unui șoricel care este prins într-o cușcă.

Apoi, trebuie să venim cu exemple concrete, ancorate în viața reală pentru a identifica soluții și rezolvări la fricile noastre. De exemplu, ,,rezolvări” printr-o mulțime de întrebări de conștientizare a fricii existente: Dacă afară ar fi noapte, noi ce am putea face să îndepărtăm această frică cauzată de întuneric? Iată câteva răspunsuri posibile: am aprinde o lanternă, o brichetă, am încerca să ajungem undeva unde nu mai este întunericul de care noi ne temem. Ce este întunericul? E absența luminii. Frica de întuneric nu trebuie să ne sperie deoarece nu este altceva decât absența luminii. În întuneric nu ne vedem unii pe alții și nu mai vedem obiectele din jurul nostru. Frica de întuneric nu are nici un sens pentru că noi putem stăpâni acest întuneric, creând lumină.

Aceste frici se pot controla? Cum? Lăsăm ușa întredeschisă atunci când mergem la culcare, punem o lampă de veghe, lăsăm o veioză aprinsă etc.

Pe tot parcursul activității au fost inserate povești. ,,Într-o zi frica a bătut la ușă. Curajul s-a dus să-i deschidă. Ghiciți cine era la ușă? Nimeni. Frica dispăruse”. Concluzia: nu poate să ne fie în același timp și frică, și curaj. Nu putem fi în același timp fricos și curajos. Ori ești fricos, ori ești curajos!

Fricile ne țin captivi ca într-o colivie. Cu cât vorbim mai mult despre fricile noastre, adică să le recunoaștem, să fim conștienți de ele și să le dăm afară prin comunicarea cu părinții, bunicii, frații, prietenii, cu atât mai repede fricile vor pleca de la noi, frica se va risipi.

Să găsești întotdeauna și o parte practică – coroborată, desigur, cu tema aflată în discuție – este
binevenită.

În concluzie, activitățile desfășurate în cadrul proiectului educațional județean Fii curajos, vorbește!, chiar dacă au avut subiecte din sfera dezvoltării personale, s-au desfășurat după un plan bine pus la punct, după un grafic riguros și în conformitate cu actul procesului instructiv-educativ.

prof. itinerant și de sprijin GABRIELA MARIA SUSA,

Școala Gimnazială nr. 11 Oradea / CSEI Orizont

Sursă imagini: fototeca personală gabriela susa